MENIU

Dosarul decontărilor fictive de la CNAS, la final. 90 de inculpaţi, trimişi în judecată de DNA

Dosarul decontărilor fictive de la Casa de Asigurări de Sănătate ajunge în instanță! Procurorii DNA au terminat ancheta și au trimis în fața judecătorilor peste 30 de firme și 59 de inculpați. Printre ei, fostul șef al CNAS, Marian Burcea.

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția pentru combaterea corupției au dispus trimiterea în judecată a 90 inculpaţi (între care persoane din conducerea Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, Casei Naționale de Asigurări de Sănătate a municipiului București și funcționari din aceste instituții), dar și firme  de îngrijiri medicale, în legătură cu desfășurarea de activități ilicite prin care sume de bani în valoare de peste 20 milioane  lei (4,5 milioane euro) din fondurile Casei de Asigurări de Sănătate a Municipiului București (C.S.A.M.B.) au fost fraudate prin decontarea nelegală a unor servicii de îngrijiri medicale la domiciliu fictive.

Concret, în rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:

Un grup de firme care ofereau îngrijiri medicale la domiciliu aflate în conivență infracțională cu funcționari ai Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (C.N.A.S) și Casei Naționale de Asigurări de Sănătate a municipiului București (C.A.S.M.B.) au transformat îngrijirile medicale la domiciliu într-o afacere profitabilă cu desconsiderarea totală a legii și a drepturilor pacienților, modalitatea de operare fiind următoarea: obținerea de C.N.P.-uri și de acte medicale de la persoane asigurate la C.A.S.M.B., folosirea acestora pentru întocmirea în fals a dosarelor de solicitare de îngrijiri medicale la domiciliu, depunerea dosarelor la C.A.S.M.B. de către persoane neîmputernicite, folosirea frauduloasă a cardurilor de sănătate cu prilejul semnării electronice a serviciilor medicale pentru decontarea unor servicii medicale neprestate sau prestate în condiții nelegale, transmiterea online a unor date false în sistemul informatic unic integrat al asigurărilor sociale de sănătate (S.I.U.I.).

Sumele de bani decontate nelegal de la C.A.S.M.B. au fost delapidate de administratorii furnizorilor de îngrijiri medicale la domiciliu, fiind cheltuite în interes personal și pentru plata membrilor grupului infracțional. Protecția grupării era asigurată de persoane din conducerea celor două instituții care, deși erau la curent cu activitățile nelegale, refuzau să facă verificări și ca urmare să dispună sancțiuni.

Un aspect particular al prezentei grupări infracționale l-a constituit sentimentul de temere generat în rândul funcționarilor publici și al furnizorilor de servicii medicale din sistemul asigurărilor sociale de sănătate, stare indusă de conducerea C.A.S.M.B. și C.N.A.S., care a profitat de faptul că ei fac legile și tot ei le și aplică, că pot elimina de pe piață orice furnizor care nu respectă regula de a nu vorbi despre fraudele din sănătate, că pot concedia orice funcționar public care nu se supune orbește scopurilor grupării.

În același context, în anul 2014, a fost constituit în cadrul C.A.S.M.B un grup infracțional organizat format inițial din inculpatele Mocanu Gabriela-Rodica, Petrescu Mina-Elena și Sardare Jeana, la care au aderat ulterior si persoane din conducerea C.A.S.M.B, președintele-director general Bara Lucian-Vasile, Munteanu Ovidiu, Geambașu Ion-Răzvan, Mihăescu Ion-Ovidiu, iar începând din 2016, și reprezentanții unor firme furnizoare de servicii medicale fără activitate reală ori legală.

Din luna martie 2017, gruparea infracțională a fost sprijinită și de președintele C.N.A.S., Burcea Marian. Grupul infracțional a fost constituit astfel ca, prin comiterea unor infracțiuni (înșelăciune, abuz în serviciu, fals intelectual, fals în înscrisuri sub semnătură privată, uz de fals, fals informatic, luare de mită, dare de mită, trafic de influență, cumpărare de influență), Fondul național unic al asigurărilor sociale de sănătate (F.N.U.A.S.S.) să fie fraudat prin decontarea nelegală a unor servicii de îngrijiri medicale la domiciliu fictive, iar banii din acest fond să nu fie folosiți pentru îngrijirea medicală la domiciliu a asiguraților care aveau nevoie reală de aceste servicii, în mod gratuit.

În contextul amintit, în perioada august 2014 - august 2017, furnizorii de îngrijiri medicale la domiciliu au constituit pe verticală și în relații de subordonare cu gruparea funcționarilor din C.A.S.M.B., celule infracționale sau subgrupări infracționale, cu colaborare între ele, pe orizontală, în scopul deservirii scopului infracțional comun, astfel încât atât nucleul grupului infracțional, cât și subgrupările subordonate au acționat în scopul fraudării FNUASS, pe 6 planuri:

1. constituirea nelegală a dosarelor medicale ale unor asigurați și depunerea acestora la C.A.S.M.B.

2. aprobarea frauduloasă, de către C.A.S.M.B., a îngrijirilor medicale la domiciliu, decontate din FNUASS

3. întocmirea în fals a raportărilor lunare de servicii medicale necesare decontărilor lunare de plăți

4. coruperea funcționarilor cu atribuții în întocmirea documentației și aprobarea îngrijirilor medicale la domiciliu

5. evitarea depistării fraudelor comise în dauna C.A.S.M.B.

6. prioritizarea la plată a solicitărilor aferente foloaselor necuvenite, concomitent cu refuzarea cererilor persoanelor asigurate care, în mod legitim, ar fi avut dreptul să beneficieze de acest tip de servicii medicale.

Astfel au fost trimiși în judecată următorii:

în stare de arest preventiv

1. GHEORGHE IULIANA, la data faptelor administrator al unor aziluri de bătrâni, pentru săvârșirea infracțiunilor de:

-  constituire a unui grup infracțional organizat,

influențare a declarațiilor,

- complicitate la săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, în formă continuată (16 acte materiale),

 

în stare de arest la domiciliu

2. GHEORGHE MARIAN,  pentru săvârșirea  infracțiunii de influențare a declarațiilor,


sub control judiciar

  1. 3.    BURCEA MARIAN, la data faptelor președinte al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (C.N.A.S), sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de:

               - constituire a unui grup infracțional organizat, 
               - folosirea influenței, în exercițiul funcției de conducere din cadrul unei persoane juridice fără scop patrimonial, în scopul obținerii de foloase necuvenite,

         - abuz în serviciu, dacă funcționarul a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit,

 

  1. 4.              COSTACHE ALIN-SERGIU, la data faptelor șef al Direcției Generale de Monitorizare Antifraudă din C.N.A.S, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de

          - constituire a unui grup infracțional organizat, 
                   - complicitate la săvârșirea infracțiunii de folosire a influenței, în exercițiul funcției de conducere din cadrul unei persoane juridice fără scop patrimonial, în scopul obținerii de foloase necuvenite,

          - complicitate la abuz în serviciu, dacă funcționarul a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit,

 

  1. 5.            BARA LUCIAN-VASILE, președintele C.A.S.M.B. până la 13 iulie 2017, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de:

         - constituire a unui grup infracțional organizat, 
                   - două infracțiuni de  abuz în serviciu, dacă funcționarul a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit,

 

  1. 6.             MUNTEANU OVIDIU, la data faptelor managerul Direcției Relații Contractuale și, respectiv, din 13 iulie 2017, președintele C.A.S.M.B, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de:

         - constituire a unui grup infracțional organizat, 
                   - abuz în serviciu, dacă funcționarul a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit penal
,

         - complicitate la abuz în serviciu, dacă funcționarul a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit penal,

  1. 7.              GEAMBAȘU ION-RĂZVAN, la data faptelor director executiv al Casei de Asigurări de Sănătate a municipiului București (C.A.S.M.B.) și manager al Direcției Medic șef a C.A.S.M.B, cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de:

- constituire a unui grup infracțional organizat, 
          - abuz în serviciu, dacă funcționarul a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, 
          - trafic de influență în formă continuată (18 acte materiale),

 

  1. 8.              MIHĂESCU Ion-Ovidiu, la data faptelor managerul Direcției Control a C.A.S.M.B, cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de:

- constituire a unui grup infracțional organizat,

- abuz în serviciu și abuz în serviciu, dacă funcționarul a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit,

 

  1. 9.         MOCANU GABRIELA-RODICA, la data faptelor șef al Serviciului programe de sănătate și îngrijiri la domiciliu din C.A.S.M.B, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de:

-    constituire a unui grup infracțional organizat,

complicitate la abuz în serviciu, dacă funcționarul a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit,

complicitate la înșelăciune în formă continuată (564 acte materiale),

 

10, 11. PETRESCU MINA-ELENA și SARDARE JEANA funcționare în cadrul C.A.S.M.B,  cercetate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de:

constituire a unui grup infracțional organizat,

- complicitate la înșelăciune în formă continuată (564 acte materiale),

- abuz în serviciu, dacă funcționarul a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit,

 

          12. CIOBANU NICOLAE-SERGIU, cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de:

          - folosire a influenței, în exercițiul funcției de conducere din cadrul unei persoane juridice fără scop patrimonial, în scopul obținerii de foloase necuvenite,

          - trafic de influență, în formă continuată (3 acte materiale),


          13. COSTICĂ MARIA, la data faptelor reprezentant legal al unei societăți prestatoare de servicii medicale, cercetată sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de

          - constituire a unui grup infracțional organizat

          - înșelăciune, în formă continuată (18 acte materiale),

          - fals informatic, în formă continuată (12 acte materiale),

          - delapidare, în formă continuată (2 acte materiale),

          14. MANTA CRISTINA - avocat în Baroul București, cercetată sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de:

          - constituire a unui grup infracțional organizat,

           are de mită, delapidare, în formă continuată (43 acte materiale),

          - fals informatic, în formă continuată (19 acte materiale),

          - înșelăciune, în formă continuată (16 acte materiale),

          - fals material în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată (50 acte materiale)

          - instigare la săvârșirea infracțiunii de fals informatic, în formă continuată (16 acte materiale)

 

          15. AL ALOUL ADNAN, cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de:

          - constituire a unui grup infracțional organizat,

          - complicitate la săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, în formă continuată (19 acte materiale),

         

          16. AL ALOUL SHERIN-ANCA, la data faptelor administrator al S.C. Almis Îngrijiri Medicale S.R.L., cercetată sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de:

          constituire a unui grup infracțional organizat,

          - complicitate la săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, în formă continuată (19 acte materiale)

 

          17. BĂRBĂLĂU FLORINA-JENI, la data fapteloradministrator al societăților comerciale Home Med Expert S.R.L. și Lara Med Serv S.R.L., cercetată sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de:

          - constituire a unui grup infracțional organizat,

          - înșelăciune, în formă continuată (13 acte materiale),

          - delapidare (2 infracțiuni din care una în formă continuată),

          - instigare la săvârșirea infracțiunii de fals informatic, în formă continuată (13 acte materiale),

 

          18. NICU NICOLETA, la data fapteloradministrator al societăților comerciale Lara Med Serv S.R.L. și Recovery Med Serv S.R.L., cercetată sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de:

          constituire a unui grup infracțional organizat,

          - înșelăciune, în formă continuată (13 acte materiale),

          - două infracțiuni de delapidare,

          - instigare la săvârșirea infracțiunii de fals informatic, în formă continuată (13 acte materiale),

 

          19. RUDEANU BUJOR, cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de:

          constituire a unui grup infracțional organizat, înșelăciune, în formă continuată (17 acte materiale),

          - delapidare, în formă continuată (154 acte materiale),

          - instigare la săvârșirea infracțiunii de fals informatic, în formă continuată (17 acte materiale),

 

          20. CARACULACU ADRIANA-GEORGETA, la data faptelor administrator în fapt al S.C. Claritas Servicii Medicale S.R.L., cercetată sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de:

          - constituire a unui grup infracțional organizat,

          - înșelăciune, în formă continuată (20 acte materiale),

          - fals informatic, în formă continuată (20 acte materiale),

          - delapidare, în formă continuată (16 acte materiale),

 

          21.VULPE EUGENIU, cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de:

          - constituire a unui grup infracțional organizat,

          - înșelăciune, în formă continuată (20 acte materiale),

          - delapidare, în formă continuată (16 acte materiale),

 

          22. PUȘCAȘU VLADIMIR, la data faptelor reprezentant legal al S.C. Claritas Servicii Medicale S.R.L., cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de:

          - constituire a unui grup infracțional organizat,

          - delapidare, în formă continuată (16 acte materiale),

          - complicitate la infracțiunea de înșelăciune, în formă continuată (20 acte materiale),

 

          23. ROSMENTENIUC ADRIANA, la data faptelor administrator al S.C. Home Medical Assistance S.R.L.,cercetată sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de:

          - constituire a unui grup infracțional organizat,

          - înșelăciune, în formă continuată (39 acte materiale),

          - delapidare, în formă continuată (43 acte materiale),

          - instigare la săvârșirea infracțiunii de fals informatic, în formă continuată (39 acte materiale)

 

          24. ISPAS MARIJANA, la data faptelorreprezentant legal al S.C. Beta Medical Service S.R.L, cercetată sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de:

          - constituire a unui grup infracțional organizat,

          - înșelăciune, în formă continuată (20 acte materiale),

          -  fals informatic, în formă continuată (20 acte materiale),

 

          25. ANTON-TÎRTEA DESPINA-ELENA, la data fapteloradministrator al S.C. Zen Medical Center S.R.L., cercetată sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de:

          -  constituire a unui grup infracțional organizat,

          - înșelăciune, în formă continuată (39 acte materiale),

          - delapidare, în formă continuată (27 acte materiale),

          - fals informatic, în formă continuată (39 acte materiale),

 

          26. CONSTANTINESCU CRINA-ELENA, la data faptelor reprezentant legal al SC Micon Life SRL., cercetată sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de:

          constituire a unui grup infracțional organizat,

          - înșelăciune, în formă continuată (20 acte materiale),

          - instigare la săvârșirea infracțiunii de fals informatic, în formă continuată (20 acte materiale),

 

          27. MICULESCU Adela-Gabriela, la data faptelor reprezentant legal al SC Micon Life SRL., cercetată sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de:

          constituire a unui grup infracțional organizat,

          - înșelăciune, în formă continuată (20 acte materiale),

          - instigare la săvârșirea infracțiunii de fals informatic, în formă continuată (20 acte materiale),

 

          28. MICULESCU Sile, la data faptelor angajat al SC Micon Life SRL., cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de:

          - constituire a unui grup infracțional organizat,

          -         complicitate la săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, în formă continuată (20 acte materiale),

 

          29. CIOCÂLTEU VIOLETA-LOREDANA, la data faptelor administrator al S.C. Frontida S.R.L. și  S.C. Home Medical Concept S.R.L.cercetată sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de:

          - constituire a unui grup infracțional organizat,

          - înșelăciune, în formă continuată (28 acte materiale),

          - delapidare, în formă continuată (2 infracțiuni),

          - instigare la săvârșirea infracțiunii de fals informatic, în formă continuată (28 acte materiale),

 

          30. DURNAC Anișoara, la data faptelor angajat la S.C. Frontida S.R.L. și  S.C. Home Medical Concept S.R.L.cercetată sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de:

           - constituire a unui grup infracțional organizat,

          - complicitate la săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, în formă continuată (28 acte materiale)

          - instigare la săvârșirea infracțiunii de fals informatic, în formă continuată (28 acte materiale),

 

          31. GLĂVAN LEONTIN-MILUȚĂ, la data faptelorreprezentant legal al S.C. Salvitae S.R.L., cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de:

          - constituire a unui grup infracțional organizat,

          - înșelăciune, în formă continuată (20 acte materiale),

          - instigare la săvârșirea infracțiunii de fals informatic, în formă continuată (20 acte materiale),

 

          32. GLĂVAN ELENA, la data faptelorangajat al S.C. Salvitae S.R.L., cercetată sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de:

          - constituire a unui grup infracțional organizat,

          - complicitate la săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, în formă continuată (20 acte materiale),

 

în stare de libertate

 

          33. CEAUȘU RUXANDRA-EUGENIA, la data faptelor șef al Direcției Antifraudă din cadrul structurii de control a C.N.A.S.,sub aspectul săvârșirii infracțiunii decomplicitate la abuz în serviciu, dacă funcționarul a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit,

          34. PROFIR DRAGOȘ-EUGEN, la data faptelor șef al Serviciului control din cadrul Direcției Control a C.A.S.M.B., cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de:

          - constituire a unui grup infracțional organizat,

          - abuz în serviciu, dacă funcționarul a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit,

 

          35. ARGHIR RAMONA-BEATRICE, la data faptelorfuncționar cu atribuții de control și de constatare a contravențiilor din cadrul C.A.S.M.B, cercetată sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de:

          - constituire a unui grup infracțional organizat,

          - luare de mită,

          - abuz în serviciu, dacă funcționarul a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit,

 

          36. GEAMBAȘU IRINA-ADELINA, la data faptelor asociat și administrator al unei societăți comerciale, pentru cumpărare de influență, în formă continuată (18 acte materiale),

          37.MANTA SILVIU, la data faptelor administrator al S.C. Unix Medical Expert S.R.L, cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de:

          - constituire a unui grup infracțional organizat,

          - înșelăciune, în formă continuată (16 acte materiale),

          - delapidare, în formă continuată (43 acte materiale),

          - fals material în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată (50 acte materiale),

 

          38. COSTICĂ ION-DRAGOȘ, la data faptelor angajat al S.C. Dr. House Medical Asistents S.R.L.,cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de:

          - constituire a unui grup infracțional organizat,

          - complicitate la săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, în formă continuată (18 acte materiale),

 

          39. NEAMȚU DORINA, la data faptelor reprezentant legal al S.C. Floridor Medical S.R.L.,cercetată sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de:

          - constituire a unui grup infracțional organizat,

          - înșelăciune, în formă continuată (4 acte materiale),

 

          40. ZAHARIA FLORIN, la data faptelor reprezentant legal al S.C. Floridor Medical S.R.L.,cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de:

          - constituire a unui grup infracțional organizat,

          - înșelăciune, în formă continuată (4 acte materiale),

          -  fals informatic, în formă continuată (4 acte materiale),

 

          41. DRĂGAN ALEXANDRA-SILVIA, la data faptelor administrator în fapt al S.C. Anubita Medical S.R.L. și S.C. Tasia Med S.R.L, cercetată sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de:

          - constituire a unui grup infracțional organizat,

          - înșelăciune, în formă continuată (36 acte materiale),

          - instigare la săvârșirea infracțiunii de fals informatic, în formă continuată (36 acte materiale),

 

          42. NEDELCU MIHAELA, la data fapteloradministrator al S.C. Anubita Medical S.R.L. și S.C. Tasia Med S.R.L, cercetată sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de:

          - constituire a unui grup infracțional organizat,

          - înșelăciune, în formă continuată (36 acte materiale),

          - delapidare, în formă continuată (2 infracțiuni),

          - instigare la săvârșirea infracțiunii de fals informatic, în formă continuată (36 acte materiale),

         

          43. BOGZEANU ONIȚA, la data faptelorasociat și administrator al S.C. Dr. Evolution S.R.L., cercetată sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de:

          - înșelăciune, în formă continuată (8 acte materiale),

          - fals informatic, în formă continuată (8 acte materiale),

 

 

          44. ROSMENTENIUC IONUȚ, la data faptelor administrator în fapt al S.C. Home Medical Assistance S.R.L., cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de:

          - constituire a unui grup infracțional organizat,

          - înșelăciune, în formă continuată (39 acte materiale),

 

          45. DIACONESCU FLORENTINA, la data faptelor administrator al S.C. Care Concept Med S.R.L. București., cercetată sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de:

          - constituire a unui grup infracțional organizat,

          - înșelăciune, în formă continuată (13 acte materiale),

          - fals informatic, în formă continuată (13 acte materiale),

 

          46. STOICULESCU  MĂDĂLINA, la data faptelor medic șef la un azil de bătrâni, cercetată sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de:

          - constituire a unui grup infracțional organizat,

          - complicitate la săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, în formă continuată (16 acte materiale),

 

          47. ANTON-TÎRTEA IONUȚ-LAURENȚIU, la data fapteloradministrator al S.C. Zen Medical Center S.R.L., cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de înșelăciune, în formă continuată (8 acte materiale),

 

          48. VARGĂ MIHAI, la data faptelorasociat al S.C. Best Care Solution S.R.L., cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de:

          - constituire a unui grup infracțional organizat,

          - complicitate la săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, în formă continuată (39 acte materiale),

 

          49. LUPU DRAGOȘ-CĂTĂLIN, la data fapteloradministrator al S.C. Private Home Care S.R.L., cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de:

          -  constituire a unui grup infracțional organizat,

          - înșelăciune, în formă continuată (19 acte materiale,

          - instigare la săvârșirea infracțiunii de fals informatic, în formă continuată (19 acte materiale),

 

          50. DOICAN NINA-DANIELA, la data faptelor reprezentant legal al S.C. Isadeea Medical S.R.L., cercetată sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de:

          -  constituire a unui grup infracțional organizat,

          - înșelăciune, în formă continuată (20 acte materiale),

          - fals informatic, în formă continuată (20 acte materiale),

 

          51. BARBU Iuliana, la data faptelor administrator în fapt al S.C. Mia Homecare S.R.L., respectiv reprezentant legal al S.C. Gentile Homecare S.R.L., cercetată sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de:

          - constituire a unui grup infracțional organizat,

          - înșelăciune, în formă continuată (46 acte materiale),

          - delapidare, în formă continuată (2 infracțiuni),

          - instigare la săvârșirea infracțiunii de fals informatic, în formă continuată (46 acte materiale),

 

          52. DOBRE MIRCEA, la data faptelorreprezentant legal al S.C. Mia Homecare S.R.L., respectiv administrator de fapt al S.C. Gentile Homecare S.R.L., cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de:

          - constituire a unui grup infracțional organizat,

          - înșelăciune, în formă continuată (46 acte materiale),

          - delapidare, în formă continuată (2 acte materiale),

          - instigare la săvârșirea infracțiunii de fals informatic, în formă continuată (46 acte materiale),

 

          53. PRUNDEANU ANDREI-ION, cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de:

          constituire a unui grup infracțional organizat,

          - înșelăciune, în formă continuată (46 acte materiale),

 

          54. DINULESCU NICOLETA, la data faptei angajată a unei fundații, cercetată sub aspectul săvârșirii infracțiunii de fals informatic, în formă continuată (17 acte materiale),

 

          55. BARDOTZI ALINA, la data faptei angajată a unei fundații, cercetată sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de:

          - înșelăciune, în formă continuată (17 acte materiale),

          - instigare la săvârșirea infracțiunii de fals informatic, în formă continuată (17 acte materiale),

 

          56. FĂGĂDARU MIHAI-VALENTIN, la data faptelor reprezentant legal al Asociației Medicale Sfinții Arhangheli, cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de:

          - constituire a unui grup infracțional organizat,

          - înșelăciune, în formă continuată (38 acte materiale),

          - delapidare, în formă continuată (33 acte materiale),

          - instigare la săvârșirea infracțiunii de fals informatic, în formă continuată (38 acte materiale),

 

          57. PASTRAMĂ CRISTINA, la data faptelor administrator în fapt al S.C. Mavro Serv-Med S.R.L., respectiv al S.C. Spitalul De Acasă S.R.L., cercetată sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de:

          - constituire a unui grup infracțional organizat,

          - înșelăciune, în formă continuată (47 acte materiale),

          - delapidare, în formă continuată (2 infracțiuni),

          - instigare la săvârșirea infracțiunii de fals informatic, în formă continuată (47 acte materiale),

 

          58. BROTAC CORNEL, la data fapteloradministrator al S.C. Brotac Medical Center S.R.L., cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de:

          - constituire a unui grup infracțional organizat,

          - înșelăciune, în formă continuată (39 acte materiale),

          - instigare la săvârșirea infracțiunii de fals informatic, în formă continuată (39 acte materiale),

 

          59. ORNEAȚĂ CLAUDIA-ANDREEA, la data faptelorșef departament îngrijiri medicale și director adjunct în cadrul S.C. Brotac Medical Center S.R.L., cercetată sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de:

          - constituire a unui grup infracțional organizat,

          - complicitate la înșelăciune, în formă continuată (39 acte materiale),

          - instigare la săvârșirea infracțiunii de fals informatic, în formă continuată (39 acte materiale),

Alături de cele 59 de persoane fizice anterior menționate, au fost trimise în judecată  31 de societăți comerciale de îngrijiri medicale, majoritatea cu sediul in București, pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune în formă continuată.

 

 

 

1.           ASOCIAȚIA MEDICALĂ SFINȚII ARHANGHELI,

2.           S.C. ALMIS ÎNGRIJIRI MEDICALE S.R.L,

3.           S.C. ANUBITA MEDICAL S.R.L,

4.           S.C. BEST CARE SOLUTIONS S.R.L,

5.           S.C. BETA MEDICAL SERVICE S.R.L,

6.           S.C. BROTAC MEDICAL CENTER S.R.L,

7.           S.C. CARE CONCEPT MED S.R.L,

8.           S.C. CLARITAS SERVICII MEDICALE S.R.L,

9.           S.C. DR. EVOLUTION MEDICAL S.R.L,

10.       S.C. DR. HOUSE MEDICAL ASISTENTS S.R.L,

11.       S.C. FLORIDOR MEDICAL S.R.L,

12.       S.C. FRONTIDA S.R.L,

13.       S.C. GENTILE HOMECARE S.R.L,

14.       S.C. HOME KINETO S.R.L,

15.       S.C. HOME MED EXPERT S.R.L,

16.       S.C. HOME MEDICAL ASSISTANCE S.R.L,

17.       S.C. HOME MEDICAL CONCEPT S.R.L,

18.       S.C. ISADEEA MEDICAL S.R.L,

19.       S.C. LARA MED SERV S.R.L,

20.       S.C. MAVRO MED-SERV S.R.L,

21.       S.C. MIA HOMECARE S.R.L,

22.       S.C. MICON LIFE S.R.L,

23.       S.C. P.U.S.A. MEDICAL CARE S.R.L,

24.       S.C. PRIVATE HOME CARE S.R.L,

25.   S.C. RECOVERY MED SERV S.R.L,

26.   S.C. SALVITAE S.R.L,

27.   S.C. SANOCARE MEDICAL CENTER S.R.L,