MENIU

După aproape o lună fără ministru la Apărare, Nicușor Dan anunță că va fi numit unul nou. Dar nu imediat

Nicușor Dan nu are o problemă cu faptul că România nu are ministru la Apărare. Foto/Inquam

România nu mai are ministru al Apărării de peste trei săptămâni, dar președintele Nicușor Dan pare să nu fie prea deranjat de acest lucru. Totuși, a anunțat că este cineva în cărți, însă va fi numit la sfârșitul săptămânii. 

Președintele Nicușor Dan a anunțat luni seară, în timpul unei vizite la Helsinki, că un nou ministru al Apărării va fi numit până la sfârșitul acestei săptămâni, după demisia lui Ionuț Moșteanu din funcție.

Șeful statului a menționat că lipsa unui ministru cu puteri depline timp de trei săptămâni nu reprezintă o vulnerabilitate pentru România, deoarece interimatul este asigurat de ministrul Economiei, Radu Miruță. Perioada de interimat poate dura maximum 45 de zile, conform legii.

Întrebat despre numele vehiculate, Nicușor Dan a refuzat să le dezvăluie, precizând doar: „Pe moment, nu, dar o să le aflați”.

Noul ministru al Apărării, care va ocupa și funcția de vicepremier, va fi propus de USR, însă decizia finală îi aparține președintelui. Sursele indică faptul că deputatul USR Alexandru Dimitriu ar avea cele mai mari șanse de a fi nominalizat. Funcția a rămas vacantă pe 28 noiembrie, în urma scandalului legat de studiile lui Ionuț Moșteanu.

Mai multe articole despre:
nicusor dan ministrul apararii