MENIU

Alexandru Noapteş a demisionat din funcţia de director adjunct al ADP Sector 1

Directorul adjunct al Administraţiei Domeniului Public Sector 1, Alexandru Noapteş, a demisionat vineri, a declarat, pentru News.ro, primarul Sectorului 1, Dan Tudorache, precizând că îi va cere directorului general al ADP, Marian Marinescu, să îl informeze înainte de a face numiri, scrie sursa citată.

Primarul Dan Tudorache a precizat că nu a vorbit cu Alexandru Noapteş, dar a fost informat de demisia acestuia de către directorul general al ADP Sector 1, Marian Marinescu.

"Mă bucur că a luat o decizie corectă şi regret că domnul director general a făcut această numire. O să am o discuţie cu domnia sa şi îi voi cere ca fiecare propunere şi dorinţă a sa să fie discutată cu mine înainte. Eu nu am ştiut de numirea domnului Noapteş, pentru că era dreptul lui (a directorului general, n.r.) să îşi aleagă echipa. Important este că s-a rezolvat această problemă", a declarat Tudorache.

Primarul Sectorului 1 i-a cerut vineri directorului general de la Administraţia Domeniului Public să ia imediat măsuri cu privire la numirea lui Alexandru Noapteş în funcţia de director adjunct al instituţiei, astfel în cât să nu planeze nicio suspiciune asupra instituţiei pe care o conduce.