MENIU

Alegerile locale, în cifre. Tot ce trebuie să ştii despre votul de duminică

Campania electorală intră în linie dreaptă! Peste cinci zile, mergem să ne alegem primarii, dar şi consilierii locali şi judeţeni. Scrutinul începe la ora 7 şi se termină la ora 21. Mare atenţie, pentru că la aceste alegeri nu puteţi vota oriunde, ci doar în secţia la care este arondată strada sau localitatea de domiciliu.

Bucureştiul este cel mai mare oraş din ţară. Prin urmare, este şi cea mai importantă miză electorală.

În capitală, 67 de oameni vor să fie primari. Din aceştia, 46 nu au un program scris de guvernare locală. Cei mai mulţi spun că edilul trebuie doar să dea linia directoare, viziunea, nu să se ocupe de toate. Nimic nu stă în calea candidaturilor, nici măcar dosarele penale. Organizaţia neguvernamentală Iniţiativa România arată că din cei 67 de aspiranţi, 6 au dosare penale pentru corupţie - cei propuşi de PSD, PDS, ProDemo, dar şi un independent.

La nivel naţional, 32 de partide noi candidează în alegerile locale. Clujul este judeţul cu cele mai multe formaţiuni noi care şi-au desemnat competitori electorali- opt la număr. La polul opus, se află Alba, Botoşani, Olt, Sălaj, unde câte un singur partid nou a desemnat candidaţi.

În alegerile locale pot candida persoane care au împlinit 23 de ani şi care au domiciliul sau reşedinţa în România. Pe buletine de vot veţi găsi si 23 de străini- 2 vor să fie primari, iar alţi 21- consilieri.

 În ce priveşte vârsta candidaţilor, 26 dintre ei au între 90 şi 100 de ani. În localitatea Sâmbureşti, din Olt, patru femei demonstrează că niciodată nu e prea târziu să întri într-o cursă electorală. Doamnele care vor să ajungă consilieri locali. Una are peste 70 de ani, una peste 80, iar alte două peste 90.

 Alegerile locale au loc într un tur. Asta înseamnă că cel care obţine cele mai multe voturi, chiar dacă sunt mai puţin de jumătate din cele total exprimate, iese primar.