MENIU

Adrian Năstase, mesaj de la Jilava la 10 ani de NATO

<p>ADRIAN NĂSTASE </p>

Fostul premier Adrian Năstase afirmă că, în contextul actual al evenimentelor din Ucraina, aderarea țării noastre la NATO se dovedește o decizie inteligentă a tuturor forțelor politice românești, precizând că s-ar fi bucurat să fie prezent să fie prezent în Parlament la aniversarea a 10 ani de la aderarea la NATO.

"M-aș fi bucurat să fiu prezent în Parlament. Nu cred însă că ar fi fost potrivit să vin de la Jilava pentru această aniversare. Mă deranjează însă că unii încearcă să modifice trecutul pentru a justifica prezentul. La aniversarea a cinci ani de aderare am fost în Parlament, am vorbit în numele grupului parlamentar PSD. Acum aș fi spus că în perspectiva unui deceniu de la aderare și în contextul evenimentelor din Ucraina s-a dovedit că aderarea la NATO a fost o decizie inteligentă a tuturor forțelor politice românești", a precizat într-o declarație pentru Antena 3, Adrian Năstase

Referitor la Victor Ponta și aniversarea aderării la NATO, Năstase a precizat că actualul premier trebuie să ia cuvântul la un asemenea eveniment.

"Cred că Victor Ponta trebuia inițial să pună unele condiții: să ia cuvântul, fiind premier în funcție, să verifice lista de participanți pentru a se asigura că sunt invitați ministrul de externe și foștii miniștri care au contribuit la aderare. Dacă aceste condiții nu erau acceptate, putea să anunțe că nu participă și evident, dacă lua cuvântul, putea să facă precizările pe care le dorea", a afirmat Năstase.

Mai multe articole despre:
NATO Adrian Năstase