MENIU

ACCIDENT AVIATIC. Aviaţia civilă, DIRIJATĂ POLITIC. Caracatiţa instituţiilor publice

ACCIDENT AVIATIC. Aviaţia civilă, DIRIJATĂ POLITIC. Caracatiţa instituţiilor publice

ACCIDENT AVIATIC. AVION MEDICAL PRĂBUŞIT. Nepotismul şi politizarea excesivă a instituţiilor publice. Sunt două dintre motivele managementului dezastruos în cazul prăbuşirii avionului condus de ADRIAN IOVAN. Pentru unii funcţionari, cum este cazul directorului Constantin Voicu, Ramona Mănescu a înfiinţat în cadrul Ministerului Transporturilor o nouă instituţie, Direcţia Transport Aero-Naval.

ACCIDENT AVIATIC. AVION MEDICAL PRĂBUŞIT. De la sfârşitul anului trecut, la conducerea Direcţiei de Transport Aero-Naval din Ministerul Transporturilor se află Constantin Voicu. Acesta fusese pensionat în 2009 în urma unor scandaluri legate de Aeroclubul României. Iar după retragere a izbucnit un alt scandal, legat de pensia acestuia de peste 30 de mii de lei. Voicu a făcut parte din Clubul Oamenilor de afaceri PNL şi este susţinut de liberali.

Constantin Voicu şi-a relansat cariera schimbând, la rândul său, managementul la Şcoala Superioară de Aviaţie. Acolo a numit ca director general un instructor de zbor fără studii superioare, Ştefan Sârbu, dar care are o mare calitate: a fost coleg cu Voicu Constantin. Şi, atenţie, vorbim despre persoana care are în sarcină aprobarea misiunilor de zbor şi a echipajelor care le execută.

Nici la Aeroclubul României nu au întârziat deciziile de management. A fost uns ca şef Stelian Cojocaru, un alt coleg de-al lui Voicu, de data aceasta de partid. Acesta are studii în domeniul naval.

În ceea ce-l priveşte pe şeful Autorităţii Aeronautice Civile Române, Armand Petrescu, acesta este un fost steward, până în 1997. A ajuns pilot după doar câteva luni de cursuri iar din 2000 a făcut parte din comisiile de investigaţie a accidentelor aviatice. Petrescu beneficiază de sprijinul celor de la PSD.

Şi dacă tot am ajuns la Autoritatea Aeronautică, să amintim şi cazul de anul trecut când Rodica Cazanciuc, verişoara premierului şi soţia ministrului Justiţiei, a câştigat concursul pe funcţia de director reglementare. Menţionăm că acest job reclama opt ani vechime în aviaţie, dar şi pregătire în aviaţie, condiţii pe care doamna Cazanciuc nu le îndeplinea.

ACCIDENT AVION. AVION MEDICAL PRĂBUŞIT. Pilotul ADRIAN IOVAN şi studenta AURELIA ION şi-au pierdut viaţa după ce un avion de mici dimensiuni de tip BN2 la bordul căruia se afla un echipaj medical a aterizat forţat, luni după-amiază, într-o zonă muntoasă accidentată, la peste 1.400 de metri altitudine, la graniţa judeţelor Cluj şi Alba.

În urma accidentului, au fost răniţi copilotul Răzvan Petrescu şi patru medici - Radu Zamfir de la Spitalul Fundeni, Valentin Calu de la Elias, Cătălin Pivniceru de la Spitalul "Sf. Maria" şi Sorin Ianceu de la Spitalul Municipal din Beiuş, judeţul Bihor.

ACCIDENT AVION. AVION MEDICAL PRĂBUŞIT. Epava avionului şi victimele au fost găsite de un localnic, după o căutare de aproximativ cinci ore, la care au participat pompieri salvatori, jandarmi montani, polițişti, salvamontiști, angajați ai Parcului Național Munți Apuseni şi locuitori din zonă.

Echipa medicală din avion mergea de la Bucureşti la Oradea, unde urma să preleveze ficatul de la un donator de peste 60 de ani care a suferit un accident vascular cerebral.