MENIU

Robert De Niro îl desfiinţează din nou pe Donald Trump: "Mă simt ca după 9/11"

Marele actor Robert De Niro spune că victoria lui Donald Trump la alegerile prezidenţiale i-a lăsat acelaşi sentiment pe care l-a avut după atacul terorist din 2001, asupra World Trade Center din New York.

Vedeta, în vârstă de 73 de ani, premiat cu un Oscar, a fost vocal manifestându-şi opoziţia faţă de candidatul republican, miliardarul şi dezvoltatorul imobiliar Donald Trump care a înfrânt-o pe Hillary Clinton la alegerile din SUA, marţi, 8 noiembrie.

Actorul născut în New York şi-a exprimat opţiunile politice în mod public pe 16 octombrie într-un video în care i-a încurajat pe oameni să voteze împotriva lui Trump denumindu-l pe miliardar "un idiot, un dezastru naţional, o ruşine adusă acestei ţări."

În prezent actorul veteran de la Hollywood a comparat situaţia lui Trump care a ajuns preşedintele SUA cu modul în care s-a simţit după momentul când două avioane cu pasageri au fost deturnate de teroriştii Al-Qaeda şi au intrat în Turnurile Gemene pe 11 septembrie, 2001.

 "Mă simt ca atunc când a fost atacată clădirea World Trade Center. Sunt îngrijorat. Sunt perplex. Vom vedea. Îi acord prezumţia de nevinovăţie. Vom vedea ce se întâmplă," a spus De Niro pentru The Telegraph, conform Mediafax.

"Era vorba de ordinea mondială, de a înfăptui nişte lucruri, de a încerca o rezolvare a multor probleme internaţionale şi interne şi trebuie să te maturizezi pentru asta. Vom vedea. Aşteptăm cu toţii, urmărim", a adăugat actorul.

De la alegerile de marţi, vedetele care au sprijinit-o pe Hillary Clinton şi-au exprimat pe reţelele de socializare sentimentele lor asupra alegerilor prezidenţiale din SUA.

Printre acestea s-a numărat Amy Schumer, care şi-a manifestat furia faţă de suporterii lui Trump, scriind: "Sunteţi nepregătiţi. Nu sunteţi doar prost informaţi, ci nici măcar nu aţi încercat să vă informaţi."

De asemenea, prezentatorul TV Seth Meyers a solicitat calm şi a cerut ambelor părţi să facă dovadă de empatie."Sper sincer ca Trump să răspundă preocupărilor voastre, sper sincer că dacă v-aţi simţit neglijaţi, nu vă va neglija acum", a transmis Meyers.

Mai multe articole despre:
critici Donald Trump Robert de Niro