MENIU

Ducesa Kate a născut o fetiţă. Primul care a reacţionat, David Beckham - ce mesaj a trimis

<p>David Beckham</p>

Sâmbătă, 2 mai, este ziua de naștere a fostului căpitan al naționale de fotbal a Angliei, David Beckham. Acesta nu a rezistat şi a comentat imediat anunţul naşterii fetiţei lui Kate Middleton şi a prinţului William.

Kate Middleton a născut o fetiţă perfect sănătoasă, sâmbătă dimineaţă. David Beckham, născut şi el pe 2 mai, a reacţionat imediat, transmiţând, pe pagina sa de Facebook, felicitări cuplului regal britanic.

"Veşti incredibile. N-aş putea fi mai fericit pentru William şi Kate. Mă bucur să aud că mama şi fiica sunt bine. Nu e deloc o zi proastă în care să te naşti", a scris Beckham.

David Robert Joseph Beckham (născut pe 2 mai 1975) este un fost fotbalist profesionist englez, în prezent retras din activitate. Beckham apare în Topul 100 FIFA al celor mai mari fotbaliști în viață în viziunea marelui Pelé. A fost numit și în topul “Time 100” pe anul 2004, al revistei „Time”, top care cuprinde cele mai influente 100 de personalități din toată lumea. Este de asemenea o marcă publicitară globală.

Beckham este jucătorul de câmp care a îmbrăcat de cele mai multe ori tricoul naționalei engleze (doar portarul Peter Shilton îl întrece), a terminat pe locul doi cursa pentru trofeul Balonul de Aur în 1999, este singurul englez care a înscris la trei Cupe Mondiale diferite și cel de-al nouălea jucător din istoria Cupei Mondiale care a înscris de două ori din lovituri libere directe. A fost căpitanul naționalei Angliei din 15 noiembrie 2000 până în 2 iulie 2006.