MENIU

Cum a reușit Giulia Anghelescu să slăbească 28 de kilograme

Giulia Anghelescu se declară o femeie împlinită: e celebră, are o căsnicie frumoasă și doi copii minunați.

Însă pentru a ajunge aici a făcut numeroase sacrificii. În urmă cu un an, Giulia Anghelescu aducea pe lume al doilea ei copil şi rămânea cu multe kilograme în plus.

Și pentru că este o persoană publică, vedeta a trebuit să le dea repede jos. Nu mai puțin de 28 de kilograme a topit artista în ultimul an și toate numai prin alimentație, scrie click.ro.

„Mănânc grătare de curcan, porc, pui sau peşte, legume verzi la grătar (broccoli, sparanghel, fasole verde fiartă puţin înainte), salate, iar dintre fructe doar ananas şi grepfrut, pentru că au mai puţin zahăr. E bine că nu sunt mare amatoare de dulciuri. Doar îngheţata îmi place şi mănânc una la 2-3 zile pentru că se zice că se elimină cel mai repede şi e ok în dietă. Consum maximum o felie de pâine pe zi, dimineaţa, fructe de mare şi sushi cât mai des, pentru că sunt sănătoase, pastele folosite sunt din cele integrale, fierte al dente. În principiu, evit mâncărurile care îngraşă şi am o alimentaţie sănătoasă”, explică Giulia.

Mai multe articole despre:
Giulia Giulia Anghelescu