Cireșii au înflorit din nou la mijlocul anului. Anomalie climatică într-o zonă din România, ce spun specialiștii despre o eventuală nouă recoltă?
Un fenomen neobișnuit a fost semnalat în ultimele zile în mai multe localități din județul Arad: cireșii au înflorit pentru a doua oară în acest an. Specialiștii atrag atenția că acest fenomen este provocat de schimbările climatice, care afectează ciclul natural al pomilor fructiferi și le pun sănătatea pe termen lung. De altfel, în zona s-a mai întâmplat, în ultimii ani, ca cireștii să înflorească a doua oară în același an.
Locuitorii din mai multe zone ale județului, inclusiv din municipiul Arad, au observat în ultimele zile flori de cireș în grădini sau livezi. Unii dintre aceștia s-au declarat surprinși, afirmând că nu au mai întâlnit o asemenea situație până acum. Un arădean a povestit că cireșul din curtea sa, care în mod normal înflorea în aprilie, a început să înflorească din nou la sfârșitul lunii iunie, potrivit publicației locale ARGQ.ro.
Acesta nu se așteaptă ca pomul să mai rodească, având în vedere temperaturile ridicate și faptul că polenizarea nu se mai realizează în condiții optime.
Potrivit specialiștilor, înflorirea din timpul verii este o anomalie provocată, cel mai probabil, de stresul la care sunt supuși copacii din cauza schimbărilor climatice. Variațiile bruște de temperatură ar putea fi una dintre cauzele care dereglează ciclul biologic al pomilor fructiferi.