MENIU

Controverse în restaurant: un patron le oferă clienților ceaiul de după-amiază în compania unui pui de leu

Un restaurant din nordul Chinei se află în centrul unei polemici aprinse după ce a lansat o ofertă inedită – și controversată: clienții pot savura ceaiul ținând în brațe un pui de leu.

Inițiativa, destinată atragerii de clienți printr-o experiență „exotică”, a devenit rapid virală pe rețelele de socializare, stârnind însă reacții critice privind tratamentul aplicat animalelor.

Restaurantul Wanhui, inaugurat în luna iunie în orașul Taiyuan, provincia Shanxi, își promovează intens serviciile pe platforma Douyin (varianta chineză a TikTok), oferind interacțiuni cu diverse animale, printre care lame, țestoase sau căprioare. Însă vedeta absolută este puiul de leu, ținut în brațe de clienți în timp ce aceștia își savurează ceaiul. Imagini apărute pe WeChat și Weibo arată vizitatori ținând animalul ca pe un bebeluș, pentru fotografii sau filmulețe.

Experiență exclusivistă sau abuz mascat?

Pachetul promovat de restaurant include un meniu complet cu patru feluri și „momentul cu animalul”, totul la un preț de aproximativ 1.078 yuani (circa 150 de dolari). În fiecare zi, aproximativ 20 de clienți aleg această experiență, potrivit Shanghai Daily.

Deși inițiativa a fost primită cu entuziasm de unii utilizatori de social media, reacțiile negative nu au întârziat să apară. Mulți internauți au condamnat ideea, considerând-o periculoasă pentru vizitatori și traumatizantă pentru animale. Unii au catalogat oferta drept „divertisment pentru cei bogați”, în timp ce alții au solicitat intervenția autorităților pentru protejarea animalelor.

    „Oamenii obișnuiți nu-și permit nici măcar un ceai. Asta e doar pentru elite. Și pe spatele unor animale care nu pot protesta”, a comentat un utilizator pe Weibo.

    „Este nevoie de o investigație serioasă. Nu e normal ca un pui de leu să fie tratat ca un obiect de divertisment”, a scris altul.

Lipsa de reacție din partea restaurantului

Până la această oră, reprezentanții restaurantului Wanhui nu au oferit un punct de vedere oficial, iar încercările Reuters de a-i contacta au fost fără rezultat. Îngrijorările exprimate public sunt în principal legate de respectarea legislației privind protecția faunei și bunăstarea animalelor aflate în captivitate.

Această situație survine la scurt timp după un caz similar care a stârnit indignare în China: în iunie, un hotel din Chongqing a fost investigat de autorități după ce a permis ca panda roșii să doarmă în paturile oaspeților.

În lipsa unei poziții oficiale, rămân deschise întrebări importante privind proveniența animalelor, condițiile în care acestea sunt ținute și legalitatea folosirii lor în activități comerciale. Specialiști în etologie și organizații pentru drepturile animalelor atrag atenția că astfel de practici pot avea consecințe grave asupra sănătății fizice și psihice a animalelor implicate.