MENIU

VIDEO. Polițiști amenințați de un tânăr la Dej. Acesta a fost reținut ulterior

VIDEO. Polițiști amenințați de un tânăr la Dej. Acesta a fost reținut ulterior

L-a bătut pe tatăl concubinei sale, apoi a sărit să-i bată şi pe poliţiştii care l-au dus la audieri. Un bărbat de 33 de ani din Bistriţa Năsăud a făcut circ, aseară, în sediul Poliţiei Dej. I-a ameninţat cu moartea pe oamenii legii, apoi a devenit agresiv şi chiar s-a rănit singur, lovindu-se de mobilierul din biroul în care era audiat. Nu s-a potolit nici după ce a fost dus la spital pentru a i se acorda îngrijiri medicale.

Bărbatul şi iubita sa au plecat aseară din localitatea Urişor spre judeţul Bistriţa Năsăud. În Dej s-au oprit, însă, la o cârciumă şi s-au pus pe băut. La un moment dat s-au luat la ceartă, iar femeia a refuzat să-l mai însoţească şi şi-a chemat tatăl să o ducă înapoi acasă. Concubinul său nu a vrut să o lase să plece şi chiar l-a lovit peste faţă pe bătrânul care încerca să-şi apere fiica. Acesta a reuşit să sune la 112 şi la scurt timp a apărut un echipaj al poliţiei care l-a condus pe agresor la secţie.

Acolo, însă, bărbatul a redevenit violent. I-a ameninţat cu moartea pe poliţişti şi chiar s-a izbit de mobilierul din birou.

SIMONA VÎRCI, purtător de cuvânt IPJ Cluj a declarat: "în sediul poliţiei, bărbatul de 33 de ani a devenit violent şi s-a autorănit, fapt care a impus transportul său la centrul de primiri urgenţe Dej".

Un echipaj SMURD l-a dus la spital, dar nici acolo nu s-a liniştit. La un moment dat a ieşit din Camera de Primiri Urgenţe şi a început să-l caute pe poliţistul care l-a încătuşat la secţie. Agenţii prezenţi l-a spital l-au imobilizat din nou, dar bărbatul care era deosebit de violent a reuşit să spargă telefonul mobil al unuia dintre poliţişti.

Agresorul, care este recidivist, a fost internat la secţia de Psihiatrie. Poliţiştii continuă cercetările în cazul său.