MENIU

Un bărbat de 40 de ani a căzut de la înălțime din centrul Ploieștiului. A ajuns pe acoperișul unui restaurant

Un bărbat de aproximativ 40 de ani a căzut de pe un bloc din centrul Ploieștiului. Ce l-a salvat.

Un bărbat de aproximativ 40 de ani a căzut, marți dimineață, de la înălțime, dintr-un bloc situat pe Bulevardul Republicii din Ploiești. Potrivit informațiilor disponibile până în acest moment, acesta s-ar fi oprit pe acoperișul restaurantului Mămăliguță, aflat în incinta centrului comercial Winmarkt Ploiești.

Martorii au sunat imediat la 112, iar la fața locului au intervenit mai multe echipaje de salvatori. Reprezentanții ISU Prahova au transmis că, la sosirea echipajelor, bărbatul era conștient, însă prezenta o stare de confuzie și nu a putut oferi detalii despre cele întâmplate. Salvatorii i-au acordat îngrijiri medicale la fața locului și l-au preluat pentru investigații suplimentare.

Un bărbat a căzut de pe un bloc din centrul Ploieștiului

Ulterior, ISU Prahova a anunțat că victima a fost intubată la locul intervenției și transportată către Unitatea de Primiri Urgențe din Ploiești pentru îngrijiri de specialitate. Cauzele incidentului urmează să fie stabilite de autorități.

”Un bărbat în vârstă de aproximativ 40 de ani a fost implicat într-un incident petrecut în această dimineață, în Ploiești, pe Bulevardul Republicii. Din informațiile primite până în acest moment, persoana ar fi căzut de la înălțime. La sosirea echipajelor de intervenție, bărbatul era conștient, însă prezenta stare de confuzie și nu a putut oferi detalii cu privire la cele întâmplate.

La fața locului intervin pompierii militari cu o autospecială de stingere, o autospecială de descarcerare, o ambulanță SMURD și ambulanța SMURD de terapie intensivă mobilă. Victima a fost preluată de echipajele medicale pentru acordarea îngrijirilor de specialitate”, a transmis ISU Prahova.