MENIU

Primele două cazuri de gripă AH1N1 la Iaşi. Ce ne sfătuiesc medicii

Reprezentanţii Spitalului de Boli Infecţioase „Sf. Parascheva“ Iaşi au anunțat că s-au înregistrat primele două cazuri de gripă AH1N1 din acest an.

Managerul spitalului, Carmen Dorobăţ, a declarat că pacienţii se află sub supraveghere medicală dat fiind starea influenţată. „Se acordă atât medicaţie antivirală, dar şi antibiotică pentru că prezentau o suprainfecţie a căilor respiratorii“, a precizat Carmen Dorobăţ.

Potrivit datelor transmise de Institutul Naţional de Sănătate Publică, de la începerea campaniei de vaccinare antigripală, au fost vaccinate până în prezent un număr de 1.400.723 de persoane.

În săptămâna 30 decembrie 2019 - 5 ianuarie 2020, la nivel naţional, numărul total de cazuri de infecţii respiratorii acute (gripă clinică, IACRS şi pneumonii) a fost de 39.657, cu 25.2% mai mic comparativ cu cel înregistrat în aceeaşi săptămână a sezonului precedent (52.991) şi cu 5.8% mai mic comparativ cu cel din săptămână anterioară (42.117).

În aceeaşi perioadă, au fost raportate la nivel naţional 487 cazuri de gripă clinică, mai multe comparativ cu cele raportate în aceeaşi perioadă a anului trecut (349 cazuri), şi 7 cazuri de infecţii respiratorii acute severe (SARI) cu 1 mai mult faţă de aceeaşi perioadă a sezonului precedent.

Citiți continuarea pe realitateadeiasi.net