MENIU

Accident grav în Sibiu: patru persoane rănite după un impact puternic între două mașini

Accident în Sibiu. Foto: Sibiu100.ro.

Pompierii din Sibiu au intervenit de urgență în localitatea Șeica Mare, după un accident rutier în care au fost implicate două autoturisme. La fața locului au fost mobilizate mai multe echipaje de intervenție, inclusiv două echipaje SMURD, dintre care unul cu medic, o autospecială de descarcerare, o autospecială de stingere și două echipaje ale Serviciului de Ambulanță Județean.

Echipajele medicale au acordat îngrijiri pentru patru persoane implicate în accident. O femeie de aproximativ 55 de ani, care a suferit un traumatism toracic, a fost transportată la UPU Sibiu, în stare conștientă.

Patru persoane rănite, două transportate la spital

Un bărbat de aproximativ 56 de ani, cu traumatisme la mână și la picior, a fost preluat de un echipaj SAJ. Alte două persoane au primit îngrijiri medicale la fața locului, însă au refuzat transportul la spital. Cauzele producerii accidentului urmează să fie stabilite de polițiști, conform presei locale.

Mai multe articole despre:
accident sibiu accident persoane ranite