MENIU

Petrecăreţi descoperiţi cu droguri la Electric Castle

Oamenii legii au stat printre petrecăreți pe toată durata festivalului Electric Castle și i-au avut în vizor pe consumatorii de droguri și dealeri. La finalul acțiunii de la castelul Banffy, Bonțida, locul unde s-a desfășurat festivalul, s-a tras linie și s-a constatat că petrecăreții EC au tras prafuri pe nas și au fumat la greu.

În zilele Electric Castle oamenii legii au urmărit cu multă atenție activitatea drogaților. Astfel, au reușit să afle cine sunt o parte din delaeri și cine sunt consumatorii. Pe toți nu aveau cum să-i prindă, scrie ziarulclujean.ro. 

Efectivele de jandarmi din cadrul Grupării de Jandarmi Mobilă Cluj-Napoca au fost prezente în zona locurilor de desfăşurare a evenimentelor din cadrul festivalului „Electric Castle” pentru asigurarea unui climat de siguranţă publică şi pentru prevenirea unor fapte antisociale sau de natură penală.

Cu acest prilej, jandarmii au întocmit 12 acte de sesizare pentru deţinerea de droguri de risc pentru consum propriu faptă prevăzută şi pedepsită de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143 / 2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri.

Actele de sesizare și corpurile delicte au fost predate la D.I.I.C.O.T. Cluj.

Dacă se va dovedi că tinerii dețineau substanțe interzise pentru consum sau vânzare, aceștia riscă ani buni de pușcărie.

Mai multe articole despre:
poliţie droguri petrecăreţi ELECTRIC CASTLE