MENIU

Percheziții la casa de pensii din Pitești

<p>Percheziții la casa de pensii din Pitești</p>

Percheziţii de amploare la o policlinică de stat, dar şi la Casa de Pensii din Piteşti. Procurorii DNA suspectează mai mulţi medici că ar fi eliberat certificate de handicap unor persoane sănătoase.

În schimbul acestui serviciu, cadrele medicale primeau diferite sume de bani, în timp ce, la rândul lor, falşii bolnavi beneficiau de ajutoare din partea statului.

Două doctoriţe şi trei asistente, care făceau parte din comisia de evaluare a gradului cu handicap de la Policlinica de stat Numărul 2 Piteşti au fost duse la audieri.

Anchetatorii nu au precizat încă despre ce prejudiciu e vorba. În acest caz, procurorii DNA au fost sprijiniţi de SRI şi de Brigada de Intervenţii a Jandarmeriei Române.

Mai multe articole despre:
policlinică pacienţi percheziţii