MENIU

Liviu Dragnea, violenţă extremă. L-ar fi izbit de perete pe Ciolacu

Liviu Dragnea nu şi-a iesit din pepeni doar în faţa jurnaliştilor! Potrivit unor surse social democrate, întrebările jurnaliştilor au pus doar paie pe foc. Starea de iritare are legătură cu un singur lucru: certurile cu adversarii săi din partid. Cu ei s-a certat şi în plen şi în şedinţa Biroului Permanent al Camerei Deputaţilor. Astfel, Dragnea l-ar fi izbit pe Ciolacu de perete, anunţă Realitatea Tv.

Potrivit Ralucăi Turcan, Liviu Dragnea a avut o ieşire nervoasă şi în şedinţa Biroului Permanent:

"S-a dat cu pumnul in masă, nu-mi place să dau detalii de genul asta. Tot prin limbaj non verbal a transmis foarte multă agresivitate si vulnerabilitate", a spus Raluca Turcan, pentru Realitatea Tv.

Tot astăzi, președintele PSD Liviu Dragnea și-a pierdut firea într-o discuție cu jurnaliștii care l-au întrebat despre legea ce permite executarea la domiciliu a pedepselor de până la 5 ani de închisoare. ”Vorbiți cu Iohannis să dea un decret să mă împuște”, a spus Dragnea.

Întrebat despre legea care va permite executarea la domiciliu a pedepselor cu închisoarea de până la cinci ani, Liviu Dragnea a avut o izbucnire fără precedent.

”Despre ce lege e vorba? Şi cu ce dracu mă ajută pe mine? Că m-am săturat de toate aceste minciuni. Am înţeles că mă acuză. În afară de mine mai sunt oameni în ţara asta? Şi pe ei îi întrebaţi?”, a izbucnit Liviu Dragnea, pe holul Parlamentului. 

”Dacă voi fi condamnat cu ce mă ajută pe mine? Dacă mă întrebați înseamnă că aveți ceva în cap”, a tunat Dragnea spre reporterul care îi adresase întrebarea.

”Ah, cei care sunt în funcţii publice pot fi distruşi? Totuşi sunt om şi îmi ajunge să răspund la aceste prostii. Vorbiţi cu haştag şi cu Iohannis să dea un decret să mă împuşte mâine.”, a spus Dragnea. 

”Aţi ajuns oameni tineri să susţineţi securiştii, abuzurile. Cu ce dracu să mă avantajeze, că mi-au distrus viaţa ani de zile, că am fost fără probă la referendum acuzat şi în al doilea dosar. Asta e marea corupție în România. De câteva luni de zile, DNA se ocupă numai de asta. Încă am dreptul să critic aceste decizii. Dar despre deciziile instanțelor pe care CEDO le-a făcut harcea-parcea vorbiți? Vă dă voie de la Realitatea să vorbiți despre asta?”, a spus Dragnea, într-un nou atac la adresa postului nostru de televiziune. 

Dragnea și-a pierdut firea. ”Ce dracu (...) Vorbiți cu Iohannis să dea un decret să mă împuște!”

În plus, i s-a adresat într-un limbaj suburban unui jurnalist.

”Chiar nu înțeleg chestia asta. După asta, vin și vorbim. Sincer, chiar nu înțeleg. Cum dracu? Îmi ajunge, totuși! Hai, puiule, în baie. Hai în baie că-ți ies poze ca lumea acolo”, a spus Dragnea. 

Mai multe articole despre:
parlament violent perete Liviu Dragnea ciolacu