MENIU

Isabelle Huppert şi Mikhail Baryshnikov, distinse cu o stea pe Aleea Celebrităţilor

Şase noi stele au fost inaugurate sâmbătă seara la Sibiu, pe Aleea Celebrităţilor. Acestea au fost acordate unor nume mari ale artelor spectacolului din toată lumea.

Isabelle Huppert, Peter Sellars, Hideki Noda, Ioan Holender, Mikhail Baryshnikov şi Wajdi Mouwad au fost artiştii care au primit distincţii în cadrul celei de-a 25-a ediţie a Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu.


Evenimentul a fost prezentat de Constantin Chiriac, preşedintele FITS şi directorul Teatrului Naţional „Radu Stanca” din Sibiu. „Vom acorda şase stele pe Aleea Celebrităţilor, alături de cele 31 care au fost deja acordate. Nu întâmplător am ales acest loc pentru Aleea Celebrităţilor, pentru că face legătura dintre primul teatru înfiinţat pe teritoriul României şi viitorul teatru care va construit la Sibiu. Oraşul acesta nu a fost niciodată cucerit. Nicio armată nu a reuşit să îl cucerească. Acum îl cuceresc şi îl deschid în faţa lumii artiştii”, a spus Constantin Chiriac, în deschiderea evenimentului.

Mai multe pe realitateadesibiu.net.