MENIU

Incendiu pus intenționat într-un bloc turn. Locatarii, evacuați după ce flăcările s-au extins

Un incendiu pus intenţionat a creat panică într-un bloc din Timişoara. Zeci de locatari au fost evacuaţi, după ce flăcările de pe casa scării s-au extins.

Clipe de panică într-un bloc de 10 etaje din Timişoara. Oamenii au sunat la 112 când au observat pe casa scării un fum gros, iar pompierii, sosiţi imediat la faţa locului, au evacuat zeci de persoane, scrie libertatea.ro.

Focul a fost pus intenţionat de o persoană care locuieşte la etajul patru, iar pe palier au fost găsite mai multe cârpe şi flacoane cu substanţe inflamabile.

După ce pericolul a fost eliminat, oamenilor şi s-a permis să intre în casele lor. Două femei au fost intoxicate cu fum, dar au primit îngrijiri şi sunt în afara oricărui pericol.