Cutremure în zona Vrancea UPDATE
Un alt cutremur, cu magnitudinea de 2,8 grade pe scara Richter, s-a produs la ora 07.30, în zona seismică Vrancea, la o adâncime de 99 de kilometri, acesta fiind al doilea seism înregistrat duminică. Un cutremur cu magnitudinea de 3 grade pe scara Richter s-a produs duminică, la ora 02.59, în zona seismică Vrancea.
Oraşele cele mai apropiate de epicentrul seismului sunt Covasna (43 de kilometri), Vălenii de Munte (48 de kilometri), Râmnicu Sărat (52 de kilometri), Buzău (53 de kilometri) şi Mizil (57 de kilometri).
Îîn zona seismică Vrancea, în 12 ianuarie s-a produs un cutremur cu magnitudinea de 4,4 grade pe scara Richter. Seismul a fost cel mai mare ca magnitudine produs anul acesta.
De la începutul anului, în zona seismică Vrancea au avut loc alte 11 cutremure, cu magnitudini între 2,5 şi 3,3 grade pe scara Richter.
La 6 octombrie 2013, în Vrancea s-a produs un cutremur de 5,5 grade pe scara Richter, cel mai mare din ultimii patru ani. Seismul a fost simţit şi la Bucureşti, dar şi în nordul Bulgariei şi în Republica Moldova.
Anul trecut, în zona Vrancea s-au mai produs opt seisme cu magnitudinea de cel puţin 4 grade, la 21 noiembrie (4,4 grade), 15 octombrie (4,7 grade), 11 august (4,5 grade), 28 iulie (4 grade), 12 iulie (4,1 grade), 20 iunie (4,2 grade), 21 aprilie (4,2 grade) şi 6 martie (4,2 grade).