MENIU

Ce se întâmplă dacă primești apeluri din țări exotice

Mii de români, printre care și mulți giurgiuveni, sunt terorizați în ultimul timp de apeluri telefonice venite din ţări exotice. Apeluri scurte, la care destinatarul nu apucă să răspundă. Curioşi să afle cine îi caută din insulele Maldive, Rusia, Africa de Sud sau din Tanzania ei sună înapoi.

Fără să ştie că un singur minut vorbit le poate adăuga la factură zeci de euro în plus. La capătul celălalt nu se află decât nişte escroci care utilizează numere cu suprataxă.

„Am primit un telefon, un beep, nu un telefon. Am sunat înapoi, mi-a apărut Tanzania sau ceva de genul. M-am trezit la sfârşitul lunii cu factura încărcată. 60 şi ceva de euro în plus”, spune Ionuț Tudorache.

„Mi-am dat seama că este un robot telefonic, în niciun caz nu vorbea în engleză şi am închis. Am încercat încă o dată să sun, era ocupat”, adaugă Ionuț Tudorache.

Nu este singurul păcălit. Sute de români primesc zilnic astfel de apeluri din Africa de Sud, Nigeria, Tunisia, Tanzania, Rusia şi aşa mai departe.

„Apelul poate veni din Africa de Sud şi atacatorul poate să fie undeva din SUA şi apelul să fie redirecţionat din Statele Unite către Africa de Sud şi apoi către România”, spune Liviu Arsene, specialist securitate cibernetică.

Detalii pe Realitatea de Giurgiu

Mai multe articole despre:
apeluri ce se intampla dacă primești țări exotice