MENIU

Anunţ important pentru şoferii bucureşteni! Se redeschide traficul rutier în zona Eroilor

Circulaţia rutieră pentru transportul în comun şi pentru autovehiculele cu sarcina pe osie mai mică de 3.5 tf., între Splaiul Independenţei şi Facultatea de Medicină Carol Davila, pe bd. Eroilor şi bd. Eroii Sanitari, se redeschide luni, 21 martie.

Potrivit unui anunţ al Metrorex, în calitate de beneficiar al lucrărilor aferente Magistralei 5 de metrou, traficul între Splaiul Independenţei şi Facultatea de Medicină Carol Davila, pe Bulevardul Eroilor şi Bulevardul Eroii Sanitari se redeschide la ora 16:00.

"Metrorex a întreprins toate demersurile astfel încât lucrările să fie finalizate înaintea termenului prevăzut în graficul acţiunilor de punere în siguranţă a zonei care prevedea ca dată finală de execuţie - 22.03.2016, termen asumat împreună cu specialiştii din domeniu în cadrul şedinţelor organizate la sediul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, şedinţe solicitate de Primăria Municipiului Bucureşti (PMB) şi Prefectură, cu participarea Inspectoratului de Stat în Construcţii şi cu toate Părţile şi instituţiile implicate, inclusiv de către experţii tehnici atestaţi", se precizează într-un comunicat transmis de Metrorex.

"De asemenea, Metrorex a solicitat ca în perioada în care circulaţia de pe Bd. Eroilor este restricţionată, să se execute o altă lucrare, respectiv accesul care subtraversează Bd. Eroilor, acces care oricum ar fi necesitat o întrerupere a traficului în această zonă timp de trei luni (perioadă prevazută în proiect şi programată conform graficului general al lucrărilor pentru luna mai 2016), lucru care s-a şi realizat. Lucrările dispuse prin documentaţiile tehnice de consolidare, de refacerea sistemului rutier şi a trotuarelor, de iluminat public, marcaje şi semaforizare, pentru redarea traficului rutier pe bd. Eroii Sanitari, au fost executate şi se poate redeschide circulaţia în zonă", mai precizează documentul.

Circulaţia în zona Eroilor a fost întreruptă în data de 12 decembrie 2015, din cauza surpării carosabilului.