Trend periculos pe TikTok. Cum au ajuns copilele să se machieze?
Un nou trend periculos devine tot mai popular pe TikTok! Din ce în ce în mai multe fetițe și adolescente postează pe platformă videoclipuri în care se machiază sau își fac rutina de îngrijire a pielii. Medicii trag un semnal de alarmă asupra riscului la care acestea se expun.
Tot mai multe minore postează videoclipuri în care se machiază
Fetițele își etalează pe platforma socială colecțiile uriașe de truse de machiaj, creme, seruri și măști de față.
„Nu ies machiată așa afară niciodată. Dacă ies afară doar îmi fac buzele. Nu poți să ieși fără ruj. Vă rog să nu intrați în comentarii și să-mi scrieți că sunt prea mică, că nu am voie să fac asta sau că n-ar trebui să ies așa afară. Nu ies așa, o fac doar ca să ma distrez.”, zic minorele.
În multe magazine din România, se pot găsi ușor truse de machiaj chiar în zonele în care sunt amplasate și jucăriile. Mamele au ajuns să discute pe grupurile de whatsup despre această problemă îngrijorătoare.
Președintele ANPC susține că au fost făcute numeroase controale și acordate sancțiuni în valoare de 5 milioane de lei în cazuri de acest fel. Inspectorii au găsit nereguli cu privire la etichetarea, conținutul, valabilitatea și modul de utilizare al produselor cosmetice.
Medicii dermatologi avertizează că aceste produse pot produce iritații, mâncărimi sau chiar probleme mult mai serioase de sănătate.
În Italia, autoritățile au pornit o anchetă care vizează doi giganți din industria machiajului care sunt acuzați că și-ar promova agresiv produsele în rândul celor mici.