MENIU

Stră-strănepotul lui Moș Ion Roată este preot. Ce spune despre ilustrul înaintaș:?

Un preot ortodox din comuna Sângeorgiu de Mureş, Gigel Roată, în vârstă de 55 de ani, este unul dintre stră-strănepoţii la a şasea generaţie ai lui Moş Ion Roată, celebrul deputat țăran și personaj central al Unirii Pricipatelor.

Moş Ion Roată a fost unul dintre susţinătorii înflăcăraţi ai Unirii Principatelor Moldova şi Valahia, precum şi ai reformei agrare din Principatele Unite ale Moldovei şi Ţării Româneşti, iar în povestirea lui Ion Creangă, "Moş Ion Roată şi Unirea", s-a transmis generaţiilor care au urmat înţelepciunea şi dârzenia acestui personaj.

Şi cum în viaţă nimic nu e lăsat la voia întâmplării, preotul Gigel Roată a fost urmărit îndeaproape de personalitatea strămoşului său şi chiar dacă a plecat din judeţul Vrancea spre inima Transilvaniei, cuvântul "unire" pare că l-a însoţit peste tot: prima sa parohie a fost în comuna Unirea din judeţul Alba, scrie Agerpres.

"Moşul a trăit, a luptat şi odihneşte în comuna Câmpuri, judeţul Vrancea, în care ne-am născut şi am crescut, eu şi soţia mea, în care am învăţat primele clase şi în care astăzi există o casă memorială.

 

Dumnezeu ne-a rânduit viaţa, în permanenţă am simţit mâna Lui în întreaga noastră viaţă şi întreaga noastră activitate. Ca să vă daţi seama că nu este nimic întâmplător în viaţa aceasta, nu este nimic spus hazardului şi toate sunt din voia lui Dumnezeu, prima parohie în care am fost numit chiar înainte de a termina Facultatea de Teologie de la Sibiu a fost parohia Unirea I. Deci un stră-strănepot al lui Moş Ion Roată ajunge preot la Unirea, chiar într-un moment în care era nevoie de foarte, foarte multă unitate. Am făcut Facultatea de Teologie la Sibiu, am terminat în 1993, am urmat cursurile de masterat la aceeaşi facultate, iar acum sunt în ultimul an la studiile de doctorat la aceeaşi facultate de la Sibiu", a declarat preotul Gigel Roată.

Preotul şi soţia sa, Vasilica, care este cadru didactic, pasionată de cultură, istorie şi artă, au plecat din zona Vrancei şi s-au dedicat activităţii pastorale şi misionare în fiecare loc în care au poposit.

Mai multe articole despre:
stranepot Mos Ion Roata preot