MENIU

SRI l-a luat în vizor pe James Bond. Plusurile și minusurile lui 007

Revistă "Intellingence", editată de Serviciul Român de Informații, l-a luat în vizor pe James Bond, cel mai faimos spion din lume. Într-o amplă analiză dedicată legendarului 007, sunt analizate plusurile și minusurile acestuia, din perspectiva vieții și misiunilor reale de spionaj.

Dincolo de valoarea de simbol, observăm că personajul James Bond este îmbină elemente fictive și reale, iar împletirea acestora îl face spectaculos, dar și autentic și verosimil, potrivit sursei citate.

Ficțiunea și realitatea s-au amestecat atât de bine, încât mai multe "ajustări" care nu corespund realității spionajului au căpătat valoare de lucru cert.

 

007, DA. AGENT, NU

 

Una dintre ele este titulatura de AGENT 007. Semnificația celor doi de zero – „strict secret”, este arhicunoscută, însă termenul de „agent” este impropriu. În realitate, agentul 007 are mai multe în comun cu un spion. Spionul adevărat lucrează în umbră, cu agenți. Agenții sunt sursele secrete umane care au acces în mediile de interes pentru un spion și sunt dispuse să îi ofere acestuia date și informații secrete din interiorul acestor medii, în baza unor motivații definite de acronimul MICE: Money, Ideology, Compromise și Ego (Bani, Ideologie, Compromitere/Coerciție și Ego).

 

PREA MULT ZGOMOT PENTRU UN SPION

Potrivit analizei din revista SRI, comportamentul lui James Bond este, în multe situații, mult prea ostentativ, de la cascadoriile pe care le face la mașinile pe care le conduce și la expunerea în spațiul public. Adversarii săi știu foarte bine cum arată, cu ce se ocupă, cum acționează, ce preferințe are și uneori îi anticipează mișcările. Un astfel de comportament ar expune orice spion adevărat unor riscuri considerabile.

 

ȘARMUL PRINDE BINE. STATORNICIA, NU

James Bond este și întruchiparea unui soi de Casanova modern, cu alt domeniu de activitate. Un lucru care, în meseria sa, îi poate fi extrem de folositor. Fostul ofițer CIA Lindsey Moran a admis, pentru „Toronto Star”, că „șarmul și un aspect fizic plăcut nu strică”, însă a atras atenția asupra faptului că „relațiile romantice sunt împotriva regulilor”. Chiar și așa, fostul agent recunoaște, poate lăudându-se, că stilul Bond, cu numeroase cuceriri romantice, dar lipsit de statornicie, este "familiar multor ofițeri ai CIA. (…) Ești ca un lup singuratic. Viața sentimentală are de suferit, deoarece nu poți spune oricui ce faci și unde mergi”.



Mai multe articole despre: