MENIU

Scenariu SF: cum ar fi dacă Soarele ar fi mai mic decât Pământul?

Soarele este cel mai mare corp ceresc, reprezentând singur un procent de 99,8% din masa sistemului solar. Însă te-ai gândit cum ar fi dacă Soarele ar fi mai mic decât Pământul? De exemplu, știai că este nevoie de circa 1,3 milioane de Pământuri ca să umple volumul total al Soarelui? Astfel, dacă lucrurile s-ar schimba, situația ar fi cel puțin dramatică, potrivit cercetătorilor. 

Ca să înțelegi mai exact ce mărime au cele două corpuri încearcă să-ți imaginezi că masa Soarelui ar fi egală cu cea a unei mingi de baschet, iar a Pământului o sămânță de susan. Și acesta nu este singurul lucru care te va suprinde. Așadar, dacă vreodată Soarele ți s-a părut mic, atunci ar trebui să știi că acest lucru se datoarează distanței sale față de noi, de 150 de milioane de kilometri.

Ce s-ar întâmpla dacă Soarele ar fi mai mic decât Pământul

După cum știi, viața pe Terra a fost posibilă pentru că este suficient de aproape de Soare cât să nu înghețe ca Marte și suficient de depărtată cât să nu fie pârjolită ca Venus. Prin urmare, suntem situați în regiunea propice vieții. Însă, ce s-ar întâmpla dacă s-ar modifica doar dimensiunea Soarelui, nu și distanța?

Ei bine, culoarea și temperatura unei stele este determinată de mărimea acesteia. De aceea stelele gigant sunt cele mai fierbinți și au o nuanță albăstruie, în timp ce stelele pitice sunt mai „reci" și roșiatice. Soarele nostru este o stea albă și are o dimensiune medie.

Dacă Soarele ar fi mai mic decât Pământul, n-ar mai fi posibilă fuziunea nucleară și s-ar răci. Cu alte cuvinte, Sistemul nostru Solar și-ar pierde singura stea în jurul căreia gravitează tot.

Astfel, planetele, inclusiv Terra, ar începe să plutească în derivă prin sistem, până când ar găsi un punct de stabilitate. În cazul unui astfel de scenariu, o parte dintre acestea ar începe să graviteze în jurul Jupiterului, iar altele, în jurul planetei Saturn.

Sursa

Mai multe articole despre:
pământ Soare planetă