MENIU

O turistă a fost agresată de doi greci, dar un miracol s-a petrecut. "Mi s-a frânt inima"

Un câine fără adăpost i-a salvat viaţa unei turiste britanice, după ce aceasta a fost agresată de doi bărbaţi. Acum, patrupedul a fost adoptat şi s-a "mutat" în Marea Britanie, alături de noua lui stăpână.

O turistă britanică a trăit o experienţă inedită în timpul vacanţei pe care o petrecea în Creta. Georgia Bradley se la plajă când doi bărbaţi au abordat-o. Pentru că le-a refuzat avansurile însă, aceştia au devenit agresivi.

Imediat, însă, în ajutorul tinerei în vârstă de 25 de ania a săritun câine fără stăpân, care a reuşit să-I alunge pe cei aceştia, scrie The Telegraph.

“Mă plimbam pe plajă, iar doi greci au venit la mine, insistând să merg cu ei să bem ceva împreună”, a povestit Georgia. “Le-am tot spus că nu sunt interesată, dar unul dintre ei m-am apucat de braţ. Nu ştiu ce s-ar fi putut întâmpla. Eram singură şi foarte speriată”, a adăugat ea.

Cel mai probabil, crede turista, câinele şi-a dat seama că ea este în pericol şi a venit să o salveze.

După acest incident, în următoarele zile, turista a tot văzut patrupedul plimbându-se singur prin oraş.

“Aproape în fiecare dimineaţă o vedeam afară, în faţa barurilor şi restaurantelor, încercând să atragă atenţia turiştilor. Dar de fiecare dată când încercam să ne apropiem de ea, fugea. Era foarte blândă, dar prea speriată ca să te lase să o mângâi”, a explicat Georgia.

Aşadar, tânăra a încercat să convingă un localnic să adopte câinele sau măcar să îl ducă la un adăpost spectial. Cum iniţiativa ei a rămas fără succes, la finele vacanţei în Grecia, Georgia a plecat acasă cu un gust amar.

“Când am plecat la aeroport, am privit în urma mea şi câinele alerga după maşină. Mi s-a frânt inima”, a mărturisit englezoaica.

Pentru că odată ajunsă în ţara natală nu şi-a putut lua gândul de la câinele care îi salvase viaţa, Georgia a decis să se întoarcă în Grecia şi să-l adopte. Drept urmare, peste doar două săptămâni, patrupedul botezat Pepper îşi găsea noua gasă.

“A fost o călătorie nebună. Dar acum sunt foarte fericită. Pepper s-a adaptat imediat”, a spus Georgia Bradley în cele din urmă.