MENIU

Masca cu 5 straturi, singura care poate ucide coronavirus

Masca de protectie

Există o mască de protecție care poate ucide coronavirusul dar și alți viruși periculoși. Masca are 5 straturi spre deosebire de cele cu 3 straturi și a fost făcută de către cercetătorii din Marea Britanie.

Cercetătorii de la o universitate din Marea Britanie au inventat masca antivirală care ucide virusuri, inclusiv COVID-19 sau cel gripal.

Masca minune, inventată de oamenii de ştiinţă de la Universitatea Nottingham Trent, ar putea fi disponibilă chiar din decembrie. Faţă de masca deja tradiţională, cu 3 straturi, aceasta are 5 straturi, din care unul este antiviral, realizat din nano-cupru. Cuprul are ioni care acţionează în contactul cu virusul, îl omoară şi oprește reproducerea lui. Practic, stratul filtrant al măştii opreşte virusul în mască, iar stratul antiviral îl ucide. Datorită celor două straturi barieră, masca îl protejează şi pe purtător, dar şi pe cei din jur. Aceasta ucide peste 90% din virusuri în 7 ore, iar eficienţa filtrării este de 99,98% 

Mai multe articole despre: