MENIU

FRESH REFRESH: SOIA, produsul favorit pentru Postul Crăciunului

FRESH REFRESH: SOIA, produsul favorit pentru Postul Crăciunului
<p>Fresh Refresh: SOIA</p>

Suntem în Postul Mare al Craciunului! Timp de 40 de zile, creştinii se abţin de la produsele de origine animală pe care le înlocuiesc cu linte, ciuperci, cereale integrale sau leguminoase. Românii mai au un produs favorit în această perioadă: soia.

Postul Naşterii Domnului durează 40 de zile timp în care nu se mânâncă de dulce, o expresie folosită în popor şi în ritualul bisericii creştine pentru mesele bazate pe produse de origine animală, interzise deci, în această perioadă de smerenie. Această abţinere de la un anumit tip de hrană are semnificaţii profunde. Postul Craciunului este prilej de fapte bune! Acum, avem cu toţii posibilitatea unei curăţări trupeşti şi sufleteşti. După cum patriarhii din Vechiul Testament aşteptau venirea lui Mesia cu post şi rugăciune, asa se cuvine să se poarte toţi creştinii. Învăţămintele şi liniştea spirituală desprinse din Post trebuie urmate tot anul.

Postul se încheie în Ajunul Craciunului, pe 24 Decembrie. Până atunci, creştinii se pot bucura de hrană uscată si legume fierte, fără untdelemn, cu dezlegare la plante fierte, vin sau chiar peşte în anumite zile. Este un semn al credinţei profunde.

Mesele trebuie să fie suficient de bogate în enzime şi vitamine. Soia este un aliment des folosit de români în această perioadă. O găsim într-o varietate de produse. Specialiştii recomandă tofu, miso şi sosul de soia, dar nu mai mult de una-două porţii pe zi şi fără aditivi nocivi. Ei atrag atenţia că multe dintre produsele din soia din magazine provin, uenori, din culturi modificate genetic. Este deci, bine să citiţi cât mai bine etichetele!

Alternativă la laptele de soia, de exemplu, despre care unii specialişti susţin că ar avea în componenţă o substanţă toxică, se recomandă laptele de migdale, nuci sau susan.

Prelucrată corect, proteina de soia oferă corpului toţi aminoacizii esenţiali. Aceasta este o sursă bogată în antioxidanţi şi protejează vasele sanguine. Prezenţa betacarotenului face soia perfectă pentru prevenirea cancerului de sân şi reducerea riscului de hipertensiune. Dacă va doriţi o imunutate crescută optaţi tot pentru soia fără aditivi. Tonifierea muşchilor şi combaterea îmbătrânirii tenului pot veni tot din consumul de soia. Nutriţioniştii o recomandă cu încredere în perioada de Post.

Soia vă poate oferi mult mai multă energie! Aşa cum şi Postul Craciunului ne oferă linişte, iubire şi bunătate!