MENIU

Florin Salam a vorbit deschis despre consumul de droguri: Provin dintr-o lume în care suntem artiști, avem o viață ciudată

Florin Salam

După acuzațiile în lanț și imaginile compromițătoare care au apărut în mediul online, Florin Salam a vorbit pentru prima dată despre droguri. Îndrăgitul cântăreț de muzică de petrecere spune că nu este dependent de substanțele interzise, dar că viața de artist vine cu provocări uriașe. Mai mult decât atât, acesta mărturisește că de multe ori poate să cadă în capcana drogurilor la petrecerile unde este invitat să cânte. 

Manelistul Florin Salam a vorbit deschis despre momentele în care s-a refugiat în consumul de substanțe interzise.

În urmă cu ceva timp, artistul Florin Salam a recunoscut că s-a apucat de consumul substanțelor interzise după pierderea primei sale soții. Acesta se considera pierdut în acele momente, însă ceva l-a făcut să se trezească la realitate.

În anul 2014, manelistul a fost audiat în cadrul unui dosar de trafic de droguri, însă acesta a scăpat de acuzații după ce s-a stabilit faptul că artistul doar consumase, fără a fi implicat în vânzări ilegale de substanțe interzise.

„Nu, nu sunt dependent. Nu există așa ceva, să fiu dependent. Am făcut tot ce am vrut toată viața și o să fac tot ce vreau toată viața. Nu știu ce înseamnă dependent. Eu provin dintr-o lume în care suntem artiști, avem o viață ciudată. Noi suntem un fel de roboți pentru public”, a dezvăluit Florin Salam.

 

Mai multe articole despre:
Florin Salam consum de droguri