MENIU

Fenomen ciudat la Constanța. Localnicii se simtă străini în propriul oraș, din cauza numărului mare de turiști

Localnicii se simt tot mai înstrăinați

Supraturismul începe să lase urme vizibile și la Constanța. Aglomerarea orașului, mai ales în sezonul estival, a provocat mutații în rândul localnicilor, tot mai mulți spunând că ajung să se simtă străini în propriul oraș.

Lavinia Tilina, specialist în dezvoltare personală, explică faptul că orașul este plin de oameni, dar tot mai gol de interacțiuni autentice. „Constanța este un oraș plin, dar tot mai mulți locuitori se simt singuri. Viața la bloc și ritmul urban îi transformă pe vecini în străini care împart același spațiu fără să își vorbească”, a explicat aceasta, pentru Ziua de Constanța.

Fenomenul lovește mai ales în rândul vârstnicilor, mulți rămași singuri după ce copiii au plecat la muncă în alte orașe sau în străinătate. „Numărul persoanelor în vârstă îl depășește pe cel al tinerilor, iar lipsa dialogului zilnic amplifică fragilitatea emoțională”, avertizează Tilina.

Un alt factor este lipsa spațiilor comunitare reale, accesibile tuturor. „Orașul oferă puține locuri de întâlnire care să nu implice consum. Pentru mulți, izolarea devine o stare permanentă, nu o alegere”, mai spune specialistul.

Deși Constanța pare plină în sezonul estival, realitatea de zi cu zi a multor localnici este marcată de un sentiment crescând de neapartenență — un fenomen care, potrivit experților, riscă să afecteze coeziunea întregii comunități.

Mai multe articole despre:
constanta turisti psihologic alienare