MENIU

Dacă faci ASTA în timp ce dormi, mergi de urgență la doctor - este semn de CANCER

Semne care te trimit la medic

Pe măsură ce îmbătrânim, ar trebui să acordăm mai multă atenție riscurilor de a face cancer. 

Cu cât descoperim mai devreme boala, cu atât mai multe șanse de vindecare avem. Din acest motiv, prevenția, dar și prezentarea de urgență la medic la cel mai mic motiv de îngrijorare sunt esențiale, mai ales pentru persoanele care au în familie un istoric în acest sens. 

Și totuși, nu toate simptomele bolii sunt ușor de identificat. Există, însă, simptome care pot fi descoperite în timpul somnului. Persoanele care se trezesc des pentru a merge la toaletă ar trebui să consulte de urgență un medic. 

"Cancerul la vezică te poate trezi de câteva ori pe noapte pentru a urina. De cele mai multe ori, pacientul simte nevoia să urineze imediat și acuză usturimi, arsuri și durere în timpul procesului", spun medicii. 

Simptomele acestea, însă, sunt comune și infecțiilor urinare. Drept urmare, înainte să vă faceți probleme, trebuie să consultați un doctor care poate prescrie tratamentul potrivit sau, în funcție de analize, poate recomanda investigații de specialitate. 

Un semn care ar trebui să vă pună pe gânduri, însă, și să vă determine să acționați de urgență este prezența sângelui în urină. Potrivit medicilor, acesta este un motiv de îngrijorare care nu ar trebui să fie ignorat. 

Mai multe articole despre:
cancer semne cancer simptome cancer cancer vezica