MENIU

Cea mai simplă metodă de a curăţa petele de RUGINĂ din baie

În baie sau în bucătărie se întâmplă să apară pete de rugină din diverse motive, mai ales că vorbim despre niște încăperi unde este mai mereu umezeală. Este destul de dificil să cureți petele de rugină de pe cadă și chiuvetă, iar produsele de curățat din comerț nu te ajută întotdeauna.

Există însă o soluție bună și ieftină, care are rezultate mai bune decât produsele chimice de pe piață. Ai nevoie doar de două ingrediente simple pe care le ai în bucătărie: sare şi oțet de vin.

Cum trebuie să procedezi?

Într-o sticlă toarnă 100 ml de oțet de vin, după care adaugă două linguri de sare. Dacă ai nevoie de o cantitate mai mare de soluție, ține cont de proporția o lingură de sare la 50 ml de oțet. Apoi, încălzește amestecul până ajunge la 60 – 70 de grade și amestecă bine.

Soluția preparată se aplică cu o cârpă moale pe zone murdare de rugină și se freacă încet. Se lasă să acționeze timp de 15 – 20 de minute, după care se poate spăla cu apă caldă.

Este important de menționat faptul că acest truc funcționează bine dacă este făcut la timp.

Mai multe articole despre:
rugina rugina baie