MENIU

Cea mai bună rețetă de nuci umplute. Gust deosebit: îți dă impresia că te reîntorci în copilărie

Cea mai bună reţetă de nuci umplute

In amintirea anilor de copilarie, cand nicio masa de sarbatoare nu era completa fara cozonac, nuci umplute, „faguri" lipiti cu serbet si prajitura alba ca zapada, va propunem sa va aromati bucataria si sa va rasfatati simturile cu reteta de nuci umplute. Forma de nuci o gasiti fie in bucataria bunicii, fie prin piete sau o puteti chiar comanda online de pe anumite site-uri.

Reteta nuci umplute cu crema de nuca: gustul copilariei

Iata cum prepari o reteta de nuci umplute de zile mari: e atat de buna, ca te lingi pe degete! Vezi mai jos de ce ingrediente ai nevoie!

Ingrediente pentru aluat:

- 200g de unt (preferabil cu 80% grasime)
- 650g de faina (incepe cu 600 de grame si mai adauga in cazul in care consideri ca e nevoie; aluatul trebuie sa iasa moale, dar suficient de ferm incat sa poti lucra usor cu el)
- 4 oua (3 daca sunt foarte mari)
- 3-4 linguri de zahar (in functie de cat de dulce iti doresti sa fie aluatul, doar tine cont de faptul ca poti tavali nucile umplute prin zahar pudra la final)
- 1 pliculet de praf de copt

Ingrediente pentru crema:

- marginile ramase dupa cosmetizarea „cojilor" + biscuiti simpli, cat e necesar ca sa obtii dupa combinarea celor doua o cantitate de aproximativ 200 de grame
- 150 g de zahar pudra
- 200g de nuca maruntita
- o esenta de rom
- o lingura plina de cacao de buna calitate
- lapte - aproximativ 200 ml sau cat e nevoie pentru a aduce crema la consistenta dorita

Mod de preparare:

Pentru a prepara aluatul, bate untul cu zaharul pana ce obtii o pasta fina.
Adauga ouale unul cate unul.
Incorporeaza treptat faina in care ai adaugat si pliculetul de praf de copt.
Framanta usor aluatul, doar cat sa il aduci la un loc intr-o bila.

Formeaza bilute de aproximativ 5-7 grame din aluat - este suficient pentru cele mai multe tipuri de forme. Fa doar cateva, insa, incearca-le in forma si ajusteaza-le apoi dimensiunea in functie de cat e nevoie.
 
Unge forma in interior cu ulei sau unt topit, pune bilutele de aluat in ea, pune forma pe aragaz, preseaz-o bine si las-o pe foc pentru cateva minute pe ambele parti. Dupa prima „tura" vei stii exact care este timpul ideal de coacere. Cand sunt gata, „cojile" se vor desprinde usor de pe forma. Daca e cazul, le poti ajuta usor cu varful unui cutit sau cu o furculita.

De cele mai multe ori cojile din aluat nu vor iesi perfecte, asa ca ajusteaza-le marginile cu ajutorul unui cutit si pastreaza bucatelele pentru crema.

Pentru a prepara crema doar amesteca bine ingredientele mentionate mai sus si adauga cat lapte e nevoie pentru a o aduce la consistenta dorita.

Umple cojile cu crema si lipeste-le usor. Sterge excesul de pe margini cu un servetel de bucatarie.

Daca le lasi peste noapte, cojile vor absorbi din umiditatea din crema si vor deveni moi, pufoase si delicioase. Trece-le prin zahar pudra, daca doresti, sau consuma-le ca atare!
Pofta mare!

Nuci umplute cu lapte condensat

Nucile umplute pot fi preparate si cu lapte condensat, aceasta reteta fiind pregatita si in bucatariile internationale. 

Pont: pentru crema poti folosi lapte condensat pe care l-ai fiert pentru aproximativ doua-trei ore. Tot ce trebuie sa faci este sa perforezi cutia in 3-4 locuri (pentru a permite aburului sa iasa si pentru a preveni un accident - cutia poate exploda!) si sa o pui intr-o cratita cu apa. Poti pune un prosop mic sau o carpa pe fundul cratitei pentru a mai reduce din zgomotele produse de lovirea cutiei de cratita in timpul fierberii. Dupa cele doua ore vei obtine o crema minunata, groasa, cu gust de caramel. Amestec-o cu nuca, biscuitii si esenta de rom si mai dilueaza cu putin lapte daca ti se pare ca are o consistenta prea groasa.

Citește continuarea pe Divahair.ro 

Mai multe articole despre:
nuci nuci umplute reteta nuci umplute copilarie