MENIU

Ce nu ți-a zis nimeni despre viitorul tău telefon: o să te coste o avere, dar o să fie util?

Telefoanele 5G sunt viitorul și asta se vede la orice pas. Acum, 5G este cel mai la modă cuvânt. Ce înseamnă asta pentru tine, ca utilizator final? Acum suntem aproape de mijlocul anului 2019 și doar în Coreea de Sud și în anumite zone din SUA au fost activate rețele 5G. România are un plan în acest sens, dar mai puțin ambițios decât ce se întâmplă la alții. 

Deocamdată, pentru 5G, acoperirea e mică, performanța nu este extraordinară și cei care au testat rețeaua în SUA s-au plâns că semnalul nu este extraordinar și pică foarte des. Ca să-ți dai seama cât de mare va fi saltul, abia în 2003 am vorbit de 3G și în 2009 de 4G. Și nici acestea n-au explodat peste noapte.

Primele telefoane 3G nu au avut cine știe ce succes. Sigur, clienții aveau MMS-uri (multi-media messages), însă nimeni nu folosea apelurile video și datele mobile încă erau foarte scumpe pentru adopția în masă. După câțiva ani, popularitatea telefoanelor 3G a crescut.

Câțiva ani mai târziu, prima rețea comercială 4G a fost instalată în 2009. De atunci au mai trecut câțiva ani până când majoritatea telefoanelor să aibă acest tip de conectivitate.

La ce să te aștepți de la un telefon cu 5G?

Abia la patru ani de la lansarea 4G numărul de telefoane cu acest standard l-a depășit pe cel al telefoanelor 3G. 

5G s-a lansat în acest an. Dacă păstrăm același trend, atunci 2023 ar trebui să fie momentul când majoritatea telefoanelor vor fi 5G. Acest proces poate crezi că este lent, dar noile tehnologii tot timpul le-au dat bătăi de cap producătorilor de telefoane.

Autonomia bateriei pe 3G era oribilă. Primele telefoane 4G se încingeau destul de tare.

Primele informații despre telefoanele 5G ale momentului (Samsung Galaxy S10 5G, Moto Z3 cu modul 5G și LG G8 ThinQ 5G) arată că modemul 5G are bug-uri și consumă destul de multă baterie.

Așadar, este foarte posibil ca 2023 să fie anul când telefoanele 5G vor fi cu adevărat utile pentru majoritatea oamenilor de pe glob.

Mai multe articole despre:
telefon tehnologie 5g