Asasinii înnăscuți, adevăr sau fals? Ce spun teoriile despre bine și rău
La începutul acestei luni, opinia publică din Marea Britanie a fost șocată de cazul asistentei medicale care a ucis mai mulți bebeluși și i-a pus pe alții în pericol de moarte. Faptul că femeia provine dintr-un mediu confortabil și iubitor a redeschis discuția despre natura răului: oamenii devin răi din cauza mediului în care trăiesc sau se nasc așa?
Chipul criminalei în serie Lucy Letby, găsită vinovată de uciderea a 7 bebeluși, a apărut pe primele pagini ale aproape tuturor ziarelor din Marea Britanie. Nu are antecedente cunoscute de abuz, nici afecțiuni psihice cunoscute și nici nu este asociată vreunor grupuri ciudate de gândire sau cu grupuri extremiste. Din contră, a crescut într-o gospodărie prosperă din zona rurală a Angliei, într-o familie care i-a oferit o educație confortabilă. Și totuși ea a ucis bebeluși.
Din informațiile de până acum, cazul ei contrazice abordarea uzuală că oamenii nu se nasc răi și că înclinația noastră morală pentru bine și rău provine din educația și mediul nostru.
În linii mari, există două mari abordări ale acestei dezbateri. Una este cea care spune că oamenii sunt în mod inerent buni, dar pot fi înrăiți de mediul din jur. Cealaltă susține că oamenii sunt răi în mod natural și că tocmai mediul în care trăiesc îi poate face și menține buni, potrivit BigThink.
Cele 4 semințe ale omului bun
Un susținător major pentru primul a fost savantul confucianist Mengzi. El a susținut că toți oamenii se nasc din „patru semințe” ale virtuții: compasiunea, rușinea, respectul și capacitatea de a recunoaște binele de rău.
Asemeni semințelor reale, aceste calități incipiente au nevoie de un mediu favorabil pentru a se dezvolta. Teorii asemănătoare au dezvoltat Jean-Jacques Rousseau și Immanuel Kant.
Semințele putrede fac fructe putrezite
Pe partea opusă a lui Mengzi, avem o poziție cel mai adesea asociată cu teologia creștină tradițională: păcatul originar. Majoritatea covârșitoare a Părinților Bisericii a susținut că oamenii sunt în mod natural tentați să păcătuiască și că numai urmând harul Domnului și stricta morală putem spera să fim buni. Avem nevoie de cineva care „nu mă va duce în ispită”.
Tentația răului
În secolul al XVIII-lea, marchizul de Sade, de la numele căruia avem „sadismul”, a susținut că majoritatea oamenilor au găsit pur și simplu viața plictisitoare. Singurul lucru care îi dă fior sunt fanteziile întunecate și pervertite de care ne bucurăm – fantezii pe care doar câțiva marginali au puterea de a le transpune în realitate.
Pentru de Sade, cu toții tânjim la imoralitate, ne incită gândul de a face ceva rău. În mod oarecum asemănător, Freud a susținut că avem impulsuri sau impulsuri primitive care ne tentează să ne răsfățăm sinele animal, adesea sălbatic.
Singurul motiv pentru care nu facem asta în mod constant este din cauza Supraeului, un cod moral interior, provenit din ceea ce numim cultura și educația primite.