MENIU

Află care a fost cel mai rău an din istoria omenirii

Dacă te-ai întrebat vreodată care este cel mai rău an din istoria omenirii, oamenii de știință au un răspuns pentru tine și s-ar putea să te surprindă.

Privind obiectiv, anul 1347 s-ar califica pentru acest statut, din moment ce atunci Europa a fost lovită de ciumă. De asemenea, orice an din intervalul 1941-1945 ar merita titlul, întrucât atunci Holocaustul a decimat cam șase milioane de oameni de pe bătrânul nostru continent.

Cu toate astea, cel mai rău an din istoria omenirii a fost de fapt anul 536, potrivit cercetătorilor. “Era începutul uneia dintre cele îngrozitoare perioade în care să fii în viață, dacă nu cel mai rău an”, a explicat arheologul și istoricul medieval Michael McCormick, de la Universitatea Harvard, citat de Science Alert.

Acel an reprezenta al zecelea an în care împăratul Iustinian cel Mare al Imperiului Bizantin domnea, după cum arată Science Alert. Deși omenirea nu se confrunta cu vreo epidemie îngrozitoare sau un genocid cumplit, ceva era totuși în neregulă. Mai exact, în aer plutea o ceață ciudată, prăfoasă și uscată, care acoperea Soarele și făcea ca temperaturile la nivel global să scadă simțitor. Rezultatele au venit curând: secetă, recolte neroditoare, ninsori în miez de vară și foamete.

Istoricul bizantin Procopius a scris despre acea perioadă următoarele cuvinte: “Și în acest an a avut loc cea mai rea prevestire. Căci soarele își oferea lumina fără strălucire, precum luna, în tot timpul acestui an, și se asemăna din ce în ce mai mult cu soarele în timpul eclipsei, deoarece razele pe care le oferea nu erau clare”.

Dar ce a provocat tot acest haos? Vina ar fi aparținut erupțiilor vulcanice din acea vreme. Dovada stă în cenușa și resturile vulcanice găsite în godeurile de gheață din acea vreme. Aceste resturi arată că ceața uscată care domnea pe Pământ a fost, cel mai probabil, rezultatul activității vulcanice intense.

Mai multe articole despre:
istorie oameni oameni de ştiinţă