MENIU

3 zodii care se îndrăgostesc de cel mai mare dușman

3 zodii care se îndrăgostesc de cel mai mare dușman

Pare improbabil să te îndrăgostești de o persoană cu care ești la cuțite, dar nu este imposibil. Chiar dacă nu îți recunoști nici măcar față de tine sentimentele, s-ar putea să simți o atracție inexplicabilă față de cineva, deși ori de câte ori îl întâlnești ies scântei.

De altfel, relațiile de tip dragoste-ură sunt un subiect foarte incitant, pentru că ideea de a cuceri o persoană care nu te bagă în seamă sau care pare ostilă aprinde imaginația. Desigur, dacă persoana respectivă chiar are ceva special.

Pe de altă parte, trebuie să ținem cont și de compatibilitățile zodiacale. Dacă două semne sunt foarte compatibile, flacăra pasiunii se poate aprinde între ele, chiar dacă la început nu se suportă.

Berbec

Nativilor acestei zodii li se aprind repede călcâiele, mai ales când fac anumite proiecții față de o persoană. Cu cât cineva pare mai inaccesibil, cu atât imaginația Berbecului este mai incitată. Dacă o persoană de sex opus îl provoacă prin atitudinea ei rece, disprețuitoare sau ostilă, Berbecul își poate pune în cap s-o cucerească, doar pentru că este stimulat de provocare. Iată de ce nativii din zodia Berbecului se pot îndrăgosti de un șef autoritar cu care au avut dispute sau de un coleg cu care se contrazic tot timpul, dar pe care îl admiră pe ascuns. Citește continuarea

Mai multe articole despre:
compatibilitate zodii