MENIU

Cunoscut artist de muzică de petrecere, mort într-un accident rutier. Momente dramatice

Doliu în lumea muzicii de petrecere. Un cunoscut instrumentist din Vaslui a murit după ce s-a izbit cu mașina de un cap de pod. Momentul impactului a fost surprins de camerele de supraveghere. Potrivit anchetatorilor, bărbatul conducea cu viteză, iar o clipă de neatenție i-a fost fatală. În autoturism se afla și fiica artistului, care a ajuns la spital cu răni grave. Atenție, urmează imagini și informații cu un puternic impact emoțional, care pot afecta în special minorii!

Vasile Stoica, un artist cunoscut în Vaslui, și-a pierdut viața în accidentul petrecut în localitatea Ivănești. Anchetatorii spun că bărbatul de 43 de ani conducea cu viteză excesivă când s-a izbit violent de un cap de pod. Martorii au sunat la 112, iar la fața locului s-au deplasat polițiștii, medicii, dar și o echipă de descarcerare.

Bărbatul a fost găsit fără suflare, iar fiica lui, în vârstă de 17 ani, a fost grav rănită și se află internată în spital. Medicii au fost nevoiți să intervină și pentru mama bărbatului. Femeia a suferit un atac de panică în momentul în care a aflat că fiul ei a murit.

Înainte de impact, instrumentistul își ridicase autoturismul dintr-un service auto și a plecat către municipiul Vaslui să-și ia fiica de la liceu, spun anchetatorii. „Cu durere în suflet, am pierdut o mare valoare a fanfarei, pe prietenul si colegul nostru Vasile Stoica, cel mai bun basist”, este mesajul postat de colegii bărbatului pe o rețea de socializare.