Scandal sexual încheiat cu cătușe, la un serviciu de ambulanță din țară. Vizat este chiar unul dintre șefi
Scandal sexual la Serviciul de Ambulanță. Directorul medical al SAJ Bistrița-Năsăud a fost reținut pentru 24 de ore, fiind bănuit de agresiune sexuală și folosirea abuzivă a funcției în scop sexual.
Totul ar fi pornit de la o plângere penală făcută de o angajată a instituției, potrivit eBihoreanul.
„La aceeași dată, polițiștii au pus în aplicare două mandate de percheziție, la sediul unei instituții publice și la domiciliul unei persoane. În urma perchezițiilor și a probatoriului administrat, un bărbat de 58 de ani din Bistrița, bănuit de comiterea faptelor a fost reținut pentru 24 de ore.
Bărbatul a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă a Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud, urmând să fie prezentat magistraților cu propunere de luare a unei măsuri preventive. Polițiștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției municipiului Bistrița continuă cercetările pentru documentarea faptelor și stabilirea întregii activități infracționale”, informează Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.