MENIU

Trafic de influență la Arad: posturi la stat promise contra mii de euro. Un bărbat a fost arestat

Trafic de influență la Arad: posturi la stat promise contra mii de euro. Un bărbat a fost arestat

Un bărbat din Arad a fost trimis în judecată pentru trafic de influență, fiind acuzat că ar fi promis mai multor persoane posturi la stat în cadrul unor unități din subordinea Ministerului Afacerilor Interne, în schimbul unor sume de bani de ordinul miilor de euro.

Potrivit unui comunicat de presă transmis, marţi, de Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad, bărbatul are 36 de ani, iar presupusele fapte sunt din toamna anului 2023.

„Inculpatul FL, în cursul lunii septembrie 2023, a pretins şi primit de la martorii denunţători MDF şi MPC sumele de 8.000 de euro şi 7.000 de lei, în mai multe tranşe, în schimbul promisiunii că îi va ajuta să se angajeze în instituţii din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, respectiv la Poliţia de Frontieră Oradea şi la Subunitatea de Pompieri din oraşul Ineu, lăsându-i să creadă pe cei doi că are influenţă asupra unor funcţionari publici cu putere de decizie în ceea ce priveşte efectuarea angajărilor din cadrul acestor instituţii”, se precizează în comunicatul menţionat.

Bărbatul a fost trimis în judecată în stare de libertate, pentru trafic de influenţă, iar dosarul va fi judecat de Tribunalul Arad.

 

Mai multe articole despre:
arad trafic influenta arad posturi