Român arestat în București, acuzat de implicare într-o rețea internațională de fraude cu criptomonede. Prejudiciu: 103 milioane de euro
Un român din Capitală a fost arestat preventiv după ce procurorii DIICOT și polițiștii specializați în criminalitate informatică au descins la locuința sa, în cadrul unei anchete de amploare coordonate la nivel european.
Bărbatul este suspectat că ar face parte dintr-o rețea internațională de fraude cu criptomonede, care ar fi cauzat pierderi uriașe cetățenilor din mai multe state europene – prejudiciul estimat ridicându-se la 103 milioane de euro.
Ce au transmis anchetatorii?
Potrivit anchetatorilor, schema infracțională funcționa prin convingerea unor investitori să plaseze bani în criptomonede pe o platformă online aparent legitimă. Ulterior, sumele erau redirecționate către conturi bancare, în special din Lituania. În momentul în care victimele încercau să-și retragă fondurile, li se cereau taxe suplimentare, iar apoi platforma era închisă, ceea ce ducea la pierderea totală sau parțială a investițiilor.
Descinderile de la București au avut loc pe 17 septembrie 2025, în baza unui ordin european de anchetă emis de autoritățile spaniole, dosarul vizând infracțiuni precum constituirea unui grup infracțional organizat, fraudă informatică, fals informatic, înșelăciune cu consecințe grave și spălare de bani. În locuința suspectului au fost descoperite documente și dispozitive de stocare a datelor, considerate probe importante în dosar.
Operațiunea a fost desfășurată sub coordonarea Eurojust, cu percheziții simultane în Spania, Portugalia, Italia și Bulgaria. Conform DIICOT, doar din Spania au fost raportate pierderi de peste 12,2 milioane de euro.
Pe numele românului a fost emis un Mandat European de Arestare, iar Curtea de Apel București a dispus reținerea sa preventivă. Anchetatorii continuă investigațiile pentru a documenta întreaga activitate a rețelei și pentru a identifica fluxurile financiare prin care au fost disimulate sumele obținute ilegal.