Poliția Capitalei a descins la grădinița și firma de catering închise după ce 13 copii au ajuns la spital
Polișiștii bucureșteni au descins la o grădiniță din sectorul doi, după ce 13 copii au ajuns la spital, cu simptome de toxiinfecție alimentară. Autorităţile au decis închiderea grădiniței și a firmei de catering, iar poliția a deschis o anchetă.
Potrivit informaţiilor transmise miercuri de Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti (DGPMB), incidentul a fost semnalat marţi, 24 iunie, în jurul orei 16.30, printr-un apel la 112. Poliţiştii Secţiei 8 s-au deplasat la o grădiniţă din Sectorul 2, unde mai mulţi copii prezentau simptome specifice unei toxiinfecţii alimentare.
Din verificările preliminare a reieşit că, în jurul orei 13.00, copiii au servit masa de prânz, mâncare livrată în regim de catering de către o societate comercială aflată în apropierea unităţii de învăţământ, în baza unui contract de prestări servicii.
În urma incidentului, poliţişti din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice – Sector 2, împreună cu inspectori de la Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) şi Direcţia de Sănătate Publică (DSP), au efectuat controale la sediul grădiniţei şi la firma de catering.
Ancheta este în derulare, fiind instrumentată de Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice – Sector 2, urmând a fi sesizat Parchetul competent sub aspectul săvârşirii infracţiunii de comercializare de produse alterate, faptă prevăzută de Codul Penal.