MENIU

Noi indicii în cazul furtului tezaurului DACIC dintr-un muzeu olandez. Ce au descoperit anchetatorii?

Șansele de a recupera coiful de la Coțofenești scad de la zi la zi

Anchetatorii au o nouă pistă în cazul furtului tezaurului Dacic de la muzeul Drents din Olanda. Oamenii legii au găsit mașina cu care hoții au fugit după ce au luat cu ei artefactele neprețuite, au investigat-o și au confirmat informația. Automobilul ar fi fost închiriat de unul dintre suspecți care a fost arestat și ulterior eliberat. 

Mașina cu care tezaurul dacic a fost furat de la muzeul Drents din Olanda a fost închiriată de un suspect în vârstă de 36 de ani. Din primele informații, bărbatul ar fi fost arestat și ulterior eliberat, dar încă figurează ca suspect în acest caz, potrivit Realitatea Plus.

Avocatul acestuia a declarat pentru presa locală că individul ar fi fost de fapt rugat să închirieze mașina și apoi să o lase parcată. Ulterior, suspectul a transmis prin intermediul avocatului său că nu știa nimic despre furtul de artă.

Poliţia a confirmat că, după ce maşina a fost parcată a fost preluată de persoane necunoscute, care au abandonat-o ulterior. Până în prezent, autorităţile au ţinut sub tăcere detaliile privind mașina.

Dacă brățările din aur dacice și Coiful de la Coțofenești de aur nu vor fi găsite, guvernul olandez a dat asigurări că va despăgubi România cu suma de 5,8 milioane de euro.

Mai multe articole despre:
tezaur dacic furt coif olanda