MENIU

Hrebenciuc, ''Pinalti'', Laura Georgescu și Narcisa Iorga, condamnați la închisoare în dosarul Giga TV

Fostul deputat Viorel Hrebenciuc a fost condamnat, marţi, de Tribunalul Bucureşti, la 3 ani închisoare cu executare în dosarul Giga TV, informează Agerpres.

În acelaşi dosar, fosta şefă a Consiliului Naţional al Audiovizualului Laura Georgescu a fost condamnată la 4 ani şi 4 luni închisoare cu executare.

De asemenea, fostul primar al municipiului Piatra Neamţ Gheorghe Ştefan a primit 3 ani şi 9 luni închisoare cu executare, iar Narcisa Iorga, fost membru CNA, a fost condamnată la 3 ani închisoare.

Decizia nu este definitivă şi poate fi atacată cu apel.

Procurorii spun că în septembrie 2013, fostă şefă a CNA Laura Georgescu i-a convocat pe membrii CNA şi le-a cerut să ia o decizie în cazul Giga Tv care şi-a întrerupt emisia timp de 96 de ore. După deliberări, membri CNA au decis ridicarea licenţei acestei televiziuni.  

Două luni mai târziu, Narcisa Iorga, fost membru CNA, l-a convins pe Gheorghe Ştefan să îşi folosească influenţa, mai ales pe lângă Viorel Hrebenciuc, pentru a îi convinge pe membri CNA să voteze diferit la recurs. Acest lucru s-a şi întâmplat, şi CNA a decis păstrarea licenţei televiziunii.  

De asemenea, Laura Georgescu mai este acuzată că în perioada 2013-2014 a întocmit şi i-a convins şi pe angajaţii CNA să întocmească 25 de sesizări false, în urma cărora au fost amendate pe nedrept 11 posturi de televiziune.


Mai multe articole despre:
giga tv condamnari inchisoare Hrebenciuc Pinalti