MENIU

Fostul comandant al Comandamentul Logistic Întrunit din MApN Cătălin Zisu, urmărit penal de DNA într-un nou dosar

Cătălin Zisu, fostul comandant al Comandamentului Logistic Întrunit din Ministerul Apărării Naționale, se află din nou în atenția procurorilor Direcției Naționale Anticorupție.

Potrivit informațiilor oficiale, acesta este urmărit penal într-un nou dosar pentru instigare la abuz în serviciu în formă continuată.

Surse judiciare susțin că faptele investigate ar fi fost comise în perioada în care Zisu deținea o funcție de conducere în structura logistică a MApN. 

Numele lui Cătălin Zisu nu este la prima apariție în anchete anticorupție, acesta fiind deja cunoscut pentru implicarea în alte dosare aflate în atenția autorităților.

DNA nu a oferit încă detalii suplimentare despre natura concretă a faptelor sau despre ceilalți suspecți din acest dosar, menționând doar că cercetările sunt în desfășurare.