Doi soți din Bihor, condamnați la închisoare pentru exploatarea în condiții de sclavie a unui bărbat vulnerabil. Apărarea: „Condițiile reflectă realitatea satului românesc”
Doi soți din Bihor au fost condamnați la câte trei ani de închisoare cu suspendare, după ce au exploatat în condiții de sclavie un bărbat cu dizabilitate intelectuală. Calvarul a durat 13 ani, însă avocații cuplului au susținut că „victima nu era înfometată” și că „condițiile reflectă realitatea satului românesc”.
Cei doi soți au fost acuzați că, începând din 2011, au exploatat un bărbat cu intelect limitat, lipsit de familie, venituri și de capacitatea de a-și gestiona singur viața, forțându-l să muncească în folosul lor, potrivit e-Bihoreanul.
Apărătorii cuplului au susținut în fața judecătorului că bărbatul „nu era înfometat”, că situația în care se afla acesta reflecta „realitatea satului românesc” și că era îngrijit, dus la medic, avea acces la mâncare și chiar la obiecte personale.
Instanța a respins argumentele, arătând că nicio persoană aflată în deplină libertate n-ar fi acceptat de bunăvoie o asemenea situație, iar condițiile de trai impuse victimei reprezintă „o atingere gravă adusă demnității umane”.
Cei doi soți au fost condamnați la pedepse de câte 3 ani de închisoare, cu suspendarea executării pe un termen de supraveghere de 4 ani, şi obligați la câte 100 de zile de muncă neremunerată în folosul comunității. Pe latura civilă, cei doi au fost obligați să plătească, în solidar, 100.000 de lei despăgubiri.
Sentința nu este definitivă și poate fi atacată cu apel.