MENIU

Decizie de ultimă oră a Comisiei Europene. Ce se întâmplă cu MCV în cazul României și Bulgariei

Decizie de ultim moment a Comisiei Europene. Foto/Arhivă

Comisia Europeană anunță că vrea să închisă Mecanismul Cooperare și Verificare (MCV) în cazul României și Bulgariei. Totuși, nu vom scăpa de monitorizare, pentru că MCV se va transforma într-un raport anual privind statul de drept.

"În ultimul raport MCV privind Bulgaria, din 2019, şi România, din 2022, Comisia a concluzionat deja că Bulgaria şi România au făcut suficiente progrese în îndeplinirea angajamentelor la momentul aderării la UE şi că toate condiţionalităţile din MCV au fost îndeplinite satisfăcător. Pentru a închide oficial MCV, ceea ce intenţionăm să facem, Comisia va adopta o decizie de revocare a deciziei din 2006 care introducea mecanismul, după ce va analiza observaţiile Consiliului şi ale Parlamentului European", a afirmat comisarul european pe justiție, Vera Jourova, răspunzând unei întrebări din partea presei despre Bulgaria şi România.

"Astăzi lansăm faza finală. Comisia informează printr-o scrisoare Consiliul şi Parlamentul European de intenţia de a închide MCV pentru România şi Bulgaria, care va fi înlocuit pe deplin de ciclul anual privind statul de drept. Dacă informaţiile mele sunt corecte, Consiliul va face observaţii până la 25 august", a adăugat ea.

Comisia Europeană a recomandat miercuri României, în raportul privind situaţia statului de drept, să ia măsuri în special la nivel operaţional, pentru a răspunde preocupărilor rămase privind investigarea şi judecarea infracţiunilor penale în sistemul judiciar, inclusiv cele de corupţie, dar notează în acelaşi timp că România a înregistrat progrese semnificative în întărirea dispozitivelor pentru asigurarea independenţei sistemului judiciar şi în abordarea provocărilor operaţionale ale DNA