MENIU

Cinci persoane din Ploiești, reţinute într-un dosar de trafic de droguri de risc şi de mare risc

Foto arhivă Profimedia

Procurorii DIICOT au reţinut şi solicită emiterea de mandate de arestare preventivă pe numele a cinci persoane suspectate de trafic de droguri de risc şi de mare risc.

Stupefiantele – cananbis, cocaină - erau vândute pe raza judeţului Prahova, trei dintre traficanţi fiind prinşi în flagrant având asupra loc un kilogram de cannabis.

Gruparea infracţională formată din cinci persoane din Ploieşti vindea substanţele psihoactive unor consumatori din judeţul Prahova.

Sâmbătă, trei dintre membrii grupării au fost prinşi în flagrant, în timp ce aveau asupra lor cantitatea de un kilogram de canabis, destinată comercializării

„Acţiunea a fost urmată de punerea în aplicare a 6 mandate de percheziţie domiciliară pe raza municipiului Ploieşti şi a 5 mandate de aducere. În urma celor 6 percheziţii domiciliare, au fost descoperite şi au fost ridicate cantităţile de 170 de grame de cannabis, 5 grame de cocaină, 7 grindere, bunuri folosite la ambalarea şi porţionarea drogurilor şi diverse sume de bani”, se arată într-un comunicat dat publicităţii duminică de DIICOT.

 
 
Anchetatorii au reţinut cinci suspecţi în acest dosar, cerând Tribunalului Prahova emiterea de mandate de arestare preventivă pe numele acestora.